Sucevița și Agapia –doua stiluri în pictura bisericească – II

 

Van Eyck, El Greco sau…Nicu Zugravul ? Despre influența neoclasică în pictura bisericească a lui Nicolae Grigorescu, alias Nicu Zugravul, am mai vorbit. Azi vom încerca sa arătăm câteva din sursele sale de inspirație și desigur vom vorbi despre Mănăstirea Agapia , una din cele mai frumoase mănăstiri din România.

Nicolae Grigorescu a fost influențat de mai mulți mari pictori. A făcut chiar si reproduceri ale unor picturi celebre.

Mănăstirea Agapia

 „Trei ani frumoși în acest loc retras, al cărui nume înseamnă iubire. Toată întârzierea, toată vremea asta de așteptare, petrecută în ruga cea mai curată a muncii, s-ar zice că e un noviciat — o pregătire a sufletului pentru a putea intra în tainele artei. Pentru istoricul picturii noastre bisericești — când se va scrie odată această istorie — biserica Sfinții Voievozi de la Agapia va fi ca un larg și luminos limpeziș de câmp, după o îndelungată rătăcire prin codru. Un curent de aer sănătos străbate și în arta noastră religioasă. Sfinții lui Grigorescu sunt vii, omenește vii, și destul de sfinți prin expresia de bunătate, de îndurare și de evlavie pe care pictorul a știut să le-o dea, fără să-i desfigureze, fără să-i bizantinizeze prea mult, înțelegând instinctiv că un sentiment ceresc nu poate decât înfrumuseța o figură omenească. De altfel, încă de pe atunci el nu lucra decât având înaintea lui un model viu, care să-i dea figura și atitudinea cerută. Pentru sfântul Gheorghe de pe una din dverele altarului i-a pozat profesorul de la Iași, Miltiade Țoni — un tip de frumusețe; pentru Maica Domnului, cutare femeie din Filioara; băiețașul unui dulgher — pentru copilul Isus; iar cutare măicuță, uitată de vremi, slabă, cocoșată și zbârcită ca un hrib, cată azi cu jale la sfânta Varvara, își vede tinerețea ei acolo, aidoma gura și ochii ei de-acum cincizeci de ani, și zice oftând: „Mare dar ș-aista, Doamne. Eu am să fiu oale și ulcele, ș-aici… tot așa am să stau”…”Alexandru Vlahuță

Mănăstirea Agapia (denumită și Mănăstirea Agapia Nouă pentru diferențiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.

Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Arhitectura bisericii nu are un stil specific. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.

Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015. Biserica „Sf. Voievozi” – datând din secolul al XVII-lea este pictat de Nicolae Grigorescu.

Aici se gaseste și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță (o chilie în care locuia scriitorul când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial. Ea datează din 1885 .

Pictura religioasa a lui Nicolae Grigorescu are o lunga istorie. Începând de la vârsta de paisprezece ani, în perioada 1852 – 1861Nicolae Grigorescu a pictat o mulțime de icoane, icoane mari și prăznicare, așa cum sunt cele care au rezistat timpului la biserica din Băicoi. A pictat icoane în cadrul atelierului Școlii de pictură de la Mănăstirea Căldărușani, după care a executat zugrăvirea în întregime a bisericii Mănăstirii Zamfira în tehnica frescei și a uleiului. Tot la Zamfira a pictat toate scenele iconostasului, cele opt icoane mari împărătești, cele opt scene biblice de sub acestea, Epitaful și praporul mănăstirii, ultimele două aflându-se astăzi la Galeria Muzeului Național de Artă al României. Începând din anul 1858 a pictat în întregime biserica Mănăstirii Agapia, biserica din Puchenii Mari și altele. A folosit în toate acestea stilul retoric și primitiv al primilor pictori de șevalet, încadrându-se în acest fel în stilul picturii neoclasice care era promovat de noile școli de pictură bisericească care apăruseră în Țara Românească.

În data de 2 aprilie 1858, Nicolae Grigorescu a semnat contractul pentru zugrăvirea bisericii de la Mănăstirea Agapia. La originea acestui demers a fost întâlnirea pe care a avut-o artistul cu călugărul Isaiia Piersiceanu la Mănăstirea Zamfira, acolo unde lucrările de execuție a picturilor murale erau pe sfârșite. Acesta era un călugăr de la Mănăstirea Neamț, un „… om umblat, cărturar și vioi în povestirile lui”, un om de lume care avea mult timp liber prin simplul fapt că viața monahală pe care o ducea era una abordată într-un mod foarte personal. Prin felul său de a fi, era o figură caracteristică a acelor vremuri în care laicizarea de tip apusean era un fenomen care se derula cu rapiditate. Isaiia Piersiceanu amintește erudiților cunoscători ai istoriei culturii moldovenești de la mijlocul secolului al XIX-lea, de călugărul Scarlat Vîrnav, care era și el un monah amestecat în cele lumești, un boier și un mare amator de artă, din donațiile căruia s-a fondat de fapt Pinacoteca din Iași.

Ajuns la Mănăstirea Neamț, Nicolae Grigorescu l-a cunoscut pe Iosif Gheorghian, care i-a devenit pentru o vreme prietenul și sfătuitorul său, în special după îmbolnăvirea lui Piersiceanu care a plecat, după unele surse bibliografice, la Muntele Athos fiind convins că nu se va mai însănătoși. Cu Gheorghian, Nicolae a luat lecții de limba franceză și a studiat un ghid al Parisului. Într-o chilie a mănăstirii a găsit o culegere de stampe după lucrări celebre. Artistul a realizat câteva copii, care se află astăzi în muzeul Mănăstirii Agapia: două compoziții după Poussin și Madona Sixtină după Rafael. Prin dimensiunile sale, prin calitatea tehnicii de execuție a chipului lui Iosif, Fuga din Egipt după Auguste Chauvin și litografiată inițial de Karl von Fischer, se afla la Mănăstirea Neamț. Lucrarea a fost concepută în spirit apusean. Grigorescu a pictat în această perioadă mai multe icoane, pe care le expunea în vitrina unei dughene din Piatra Neamț. Una din icoane i-a plăcut foarte mult maicii Tavefta Ursache, care era stareță la Agapia. Ca urmare, i-a dat lui Nicolae comanda de zugrăvire a bisericii de la Agapia. Datorită prețului considerabil al proiectului, Grigorescu a acceptat imediat, deoarece încasarea contravalorii lucrărilor îi dădea independență financiară și putea să plece liniștit la studii.

Contractul pentru zugrăvirea bisericii de la Agapia a stabilit foarte amănunțit toate detaliile, pornind de la cum vor fi pregătiți pereții cu „… oloiu din destul și după acest oloiu de două ori șpaclu cu care se va netezi ca icoana”, la catapeteasmă care „… va fi zugrăvită chiar cu mâna mea ca și toate tablourile după pereți în biserică, însemnate pe listă”.

Prin contract, Nicolae se obliga „… a face fiecare istorie completă după descrierea Sfintei Scripturi și a accepta orice schimbări în programul decorației, la cererea mănăstirii, sub rezerva de a fi anunțat din vreme, adică înainte de începerea lucrului”. Tot prin contract lui Nicolae îi revenea sarcina de a-și aduce trei ajutoare ale căror nume nu au fost menționate. Desigur, una din ele era Gheorghe Grigorescu, fratele său, al doilea era un zugrav de ornamente „… cel mai bun… ce am putut găsi în Principate” și despre al treilea nu se știe nimic. Prin contract se stipula ca zugrăveala bisericii să fie terminată în cel mult un an și jumătate, adică înainte de sfârșitul anului 1859. Pentru aceasta Grigorescu urma să fie plătit cu suma de 2000 de galbeni, valoare în care intra costul materialelor și plata tuturor ajutoarelor sale.

Sursa : Wikipedia

Nicolae Grigorescu a povestit el singur despre cum lucra la Agapia:

Toată noaptea visam numai îngeri și scene religioase. Erau zile când tot ce făceam, tot ce făcusem mi se părea trist, fără viață, fără armonie, și atunci îmi venea să las toate baltă și să plec în lume. Intra o rază de soare, și deodată se lumina și biserica, și sufletul meu.

Pe-atunci noi n-aveam nici un fel de orientare în artă. Era o carte veche, cu slove chirilice, care ne da rețete de la Muntele Athos pentru prepararea colorilor și câteva lămuriri despre vârsta, îmbrăcămintea, viața și însușirile fiecărui sfânt. Atât. Încolo, făceam fiecare cum ne tăia capul. Și-n meșteșugul ăsta al nostru, când stai și migălești mult, mult la un lucru, de la o vreme nu mai știi ce faci. Nu mai vezi. De aceea, uneori lăsam bidinelele, ș-o luam razna peste munți, cu pușca la spinare. Umblam așa câte-o zi-ntreagă; și când m-apucam a doua zi de lucru, parcă eram alt om”.

 

Nicolae Grigorescu și marii maeștri europeni

Nicolae Grigorescu s-a inspirat în realizarea picturilor de la Agapia după operele unor mari maeștri europeni. Astfel, se poate vedea influența lui Tițian în compoziția intitulată Punerea în mormânt care se află pe arcul care desparte naosul de pronaos. Influenta lui Rafael cu Spasimo di Sicilia de la Muzeul Prado în compoziția Drumul crucii, precum și cea a lui Bartolomé Esteban Murillo cu   Moise dând apă evreilor în deșertRembrandt a fost subiect de inspirație cu Îngerul părăsindu-l pe Tobias. Multe altele ca Intrarea în Ierusalim, Ghetsemani sau Învierea lui Lazăr au fost făcute după alți pictori de factură neoclasică unii încă neidentificați. Multe au fost copiate ad-literam după gravurile, alb-negru, pe care le-a avut la dispoziție. Coloritul compozițiilor pe care le-a realizat nu putea să fie cunoscut de către artist prin intermediul gravurii, dar fără îndoială, gravurile l-au ajutat.

Influenta lui Rafael –  Spasimo di Sicilia de la Muzeul Prado se regăsește în compoziția Drumul crucii.

Rafael – Drumul Crucii

Schița – Drumul Crucii

Grigorescu – Căderea lui Iisus pe drumul Crucii

O minimă intervenție pentru a respecta rigorile picturii ortodoxe…

 

De data aceasta inspirația este Annibale Caraci…

Annibale Carracci – Iisus și femeia Samarineană  – Kunsthistorisches Museum, Viena

 

Nicolae Grigorescu – Iisus și femeia Samarineană – Muzeul Mănăstirii Căldărușani

 

Din nou o minimă intervenție pentru a respecta rigorile ortodoxiei…

 

Putem observa influența lui Tițian în compoziția intitulată Punerea în mormânt care se află pe arcul care desparte naosul de pronaos.

Tițian – Punerea în mormânt

Schița – Punerea în mormânt

Grigorescu – Punerea în mormânt

Seria apostolilor așezați în partea de sus a catapetesmei este de asemenea foarte frumoasă. Este de remarcat realizarea remarcabilă a Sfinților Luca și Pavel. În partea de sus a catapetesmei mai sunt așezate chipuri de proroci, așa cum este prorocul Daniel care a fost considerată de către unii analiști ca fiind un autoportret al artistului.  Iată câteva dintre picturi ….

Grigorescu a înființat la Agapia o școala de pictură la mănăstire pentru călugărițele cu aptitudini artistice, sub directa conducere a stareței Tavefta Ursache. Astfel, în data de 8 februarie 1860 școala de la Agapia funcționa „… cu un număr de câteva copile… care… au și înaintat pre cât au fost cu putință, una din ele însă cu osebire”. Există în arhivele mănăstirii documente pentru achiziționarea celor trebuincioase desfășurării cursurilor de pictură. O dată cu terminarea lucrărilor de la Agapia și cu plecarea lui Nicolae Grigorescu, școala de pictură și-a încetat existența.

Să îl lăsăm însă din nou pe Alexandru Vlahuță să vorbească : „Pictura de la Agapia — pictură murală în ulei — amintește, prin moliciunea liniei și prin căldura coloritului, factura maiștrilor italieni ai Renașterii, despre ale căror opere Grigorescu doar din auzite și din palide reproduceri de va fi știut ceva la vremea aceea. Dar cu siguranță că era înrudit cu ei. Da, între Grigorescu al nostru și între Tiziano, Leonardo da Vinci sau Andrea del Sarto erau legături de suflet, care sunt mai puternice decât cele de sânge. Prin sentimentul adevărului, care trebuie să fie același în toate timpurile și la toate popoarele, prin farmecul spontaneității, prin revelația pe care o dă împărtășirea directă cu natura, prin credința adâncă, aproape mistică, în puterea darului ce vine mai de departe și merge mai departe decât hotarele unei biete vieți omenești, prin acestea și prin multe alte neștiute legături, Grigorescu era frate cu uriașii aceia fără de asemănare din veacul de aur al artei creștine.”

Dar să privim din nou …

Nicolae Grigorescu rămane în pictura românească și universală ca un reprezentant de seamă al impresionismului; cu el începe în România pictura modernă. Desigur, Școala de la Barbizon i-a desăvârșit mijloacele de creație . Personal însa, mă întreb care din cele doua epoci din pictura lui Nicolae Grigorescu este mai importantă . Este o întrebare la care în opinia mea este greu de răspuns. Probabil că răspunsul este Grigorescu este Grigorescu !

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci