Știți când a început pictura în România ? Știți cine este considerat primul pictor român ?

 Theodor Aman

Theodor Aman (1831 –1891) a fost pictor și grafician, pedagog și academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică

Alaturi de Theodor Aman , Gheorghe Tattarescu a fost întemeietorul Școlii de Arte Frumoase din București, in anul 1864.

Autoportret

Aman a fost pentru societatea conservatoare locală, care abia se desprinsese de obiceiurile fanariote de purtare a ișlicului și giubelei, o adevărată revoluție. Aman însuși a fost ridicat la rang de boier pitar  de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor.  Fără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor.

Atelierul și casa în care locuia, care a fost construită în anul 1869 în stil pompeian, era în acea vreme o locație mondenă unde se întâlnea protipendada Bucureștiului. Astfel, despre acest loc monden, Alexandru Tzigara-Samurcaș spunea „Atelierul său (…) era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureșteană a timpului.”

 Câteva date biografice

Theodor Aman s-a născut în data de 20 martie 1831 în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo  (poreclit Aman) de origine cuțovlah (macedonean).   Mama sa era de origine greacă,  se numea Despina  și s-a născut la Paris.

Theodor Aman a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova unde ia lecții de desen la clasa profesorului Constantin Lecca, după care se înscrie la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein. În perioada 1850 – 1857 se stabilește la Paris, unde studiază pictura (1850) cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu François-Édouard Picot.

Profesor și întemeietor împreună cu Gheorghe Tattarescu al Școlii de Arte Frumoase din București, se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor, lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864).

Din punct de vedere al formației sale ideologice, trecerea lui Aman pe la liceul Sfântul Sava a avut multă însemnătate. În acești ani se pregătea în Țara Românească revoluția de la 1848. Ideile ei, care trezeau conștiința națională militând pentru înlăturarea feudalității, unirea Principatelor și întemeierea unui stat autonom, erau cu înflăcărare promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu LaurianCostache Aristia și Aaron Florian (care îi fusese profesor și la Craiova).

Pe băncile școlii se împrietenește cu partizanii înfocați ai revoluției, ca de pildă George Cretzianu. Însuși fratele pictorului, Alexandru, student în Franța, era înscris în anii 1846 și 1847 în „Societatea studenților români din Paris”, care nu era decât filiala de peste hotare a „Asociației literare” din Muntenia, îndărătul căreia acționau de fapt revoluționarii pașoptiști. Între 1848-1850 colegiul Sfântul Sava este închis.

Tînărul pictor nu avea motive să se întoarcă la București. Viața artistică era acum foarte redusă. Școlile de artă nu existau. „Meseria„ de artist continuă sa fie disprețuită; prejudecățile, ignoranța și totala lipsă de înțelegere a claselor dominante îngreunau calea dezvoltării picturii în Principate. Astfel, în 1850, Theodor Aman pleacă la Paris la studii. Aici, Aman se înscrie ca elev în atelierul lui Drolling și un an mai târziu – după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1891 – în cel al lui Picot.

Arta acestor doi academisti era seaca si conventionala si nu numai o data de-a lungul bogatei ei desfasurari, creatia lui Aman s-a resimtit de pe urma retetelor de atelier mostenite de la primii sai maestrii francezi. Totusi, sub indrumarea lor si-a insusit o baza profesionala trainica, supunandu-se unei discipline ale carei rezultate l-au adus la exprimarea clara a ideilor, la justetea si seriozitatea desenului si la precizia imaginii.

Theodor_Aman-Unirea_Principatelor

Era bun camarad si saritor la nevoie, cauta societatea si iubea petrecerile, dar nu-si risipea vremea: picta in timpul zilei, iar seara se ducea la teatru sau se cufunda in lectura. Nu se izola de realitate, ci din potriva urmarea cu mult interes evenimentele.
Citea pe Descartes, Voltaire si Hugo, sau pe Dante si Petrarca, facand transcrieri intr-un caiet pe care-l intitulase „Insemnari din deosebite cetiri”
Pictorii la care isi oprise atentia erau Rubens, Velazques, Salvator Rosa si Watteau. Chemarea lui pentru pictura istorica il indrepta totodata spre cativa dintre artistii francezi contemporani: Horace Vernet 1789-1863, Paul Delaroche 1797-1856, Hippolzte Bellange 1800-1866, Augustin Pils 1813-1875.
Aman se imprieteneste aici cu Iscoveanu, Bolintineanu, Bolliac. De asemnea il cunoaste si Nicolae Balcescu, caruia ii facu si un portret in creion.
Pentru alegerea temelor, Aman se va adresa mereu lui Nicolae Balcescu ale carei scrieri ii sugereaza pictorului si conceptia patriotica in arta, servindu-I in acelasi timp si pentru o orientare realista, mai apropiata de adevarul istoric al scenei istorice pe care vrea sa o infatiseze.
Scrierile lui Balcescu ii atraseră artistului in mod deosebit atentia asupra figurii lui Mihai Viteazu ca simbol al luptei importriva jugului turcesc. In aceasta privinta este concludent faptul ca la baza documentarii lui Theodor Aman pentru tablourile sale istorice au stat, de cele mai multe ori, textele publicate de Nicolae Balcescu si Al. Treboianu-Laurian in Magazinul Istoric pentru Dacia.

 

Mihai Viteazul

In 1853 participa la Salonul Principal de la Paris. Aman s-a infatisat aici ca un artist matur, sigur de sine, demn.
La inceputul anului urmator Aman picta „Batalia de la Oltenita”, episod din razboiul ce izbucnise cu cateva luni in urma intre rusi si turci.

Bătălia de la Oltenița

E posibil ca in acea vreme Aman sa fi avut oarecari legaturi si cu Vasile Alecsandri, ilustrand poezia „Groaza”.

In 1854, Aman calatoreste la Constantinopol cu scopul de a prezenta sultanului tabloul „Batalia de la Oltenita”. Vedea pentru prima oara Mediterana si coastele pitoresti ale marii Egee. Toate acestea, precum si obiceiurile ciudate ale Orientului ii facura o impresie puternica, oglindita in multe dintre desenele sale de atunci, ca si in unele tablouri de mai tarziu.

Dupa doua luni si jumatate de sedere la Constantinopol, unde fusese in sfârsit primit de sultan care-i cumparase tabloul amintit, Aman pleaca in Crimeea. Popasul artistului in Crimeea i-a oferit posibilitatea executarii de numeraose schite foarte semnificative si interesante, in care se puteau vedea tipuri caracteristice de cazaci si de oameni din popor, pe care ii studiase îndeaproape.

Bătălia cu torțe

Din Crimeea, Aman se reîntoarce la Constantinopol si de aici in Franta. In ultimele luni ale anului 1855 artistul revine in tara ramânând până in primavara anului 1856, cand domnitorul Barbu Stirbei il sfatuieste sa se intoarca la Paris.

Țiganca

Preocuparile lui Aman in vremea aceasta se desfasoara pe planuri multiple. Portretul si pictura de gen il atrag deopotriva si fireste, pictura istorica in primul rand. In acelasi an 1856, picteaza, inspirandu-se din cronica lui Neculce, tabloul istoric „Stefan cel Mare si arcasii sai aleg locul manastirii Putna”.
Anii de studiu petrecuti in mijlocul revolutionarilor romani refugiati la Paris au avut o inrâurire decisiva asupra tanarului pictor, dezvoltandu-i constiinta patriotica, sadind in el convingerea ca arta trebuie sa slujueasca poporului, sa-l educe, sa-i glorifice eroismul si sa-i exprime idealurile.
In 1857 Aman participa la Salonul Parizian unde a prezentat doua lucrai: „Vanatori si zuavi in fata Sevastopolului” si „Tiganca din Valahia”.

Revenirea definitiva a lui Aman in Principate si stabilirea lui in Capitala s-au produs in luna septembrie a anului 1858.
In 1859 Aman a pictat „Batalia romanilor cu turcii pe insula Sfantul Gheorghe de langa Giugiu” din 1595, evocare a vitejiei poporului in lupta impotriva jugului otoman. Opera, influentata in factura de arta italianului Salvator Rosa din sec. 17, e plina de miscare, fizionomiile sunt bine studiate si atitudinile veridic tratate.
Tot in aceasta perioada Aman incepe sa sculpteze in lemn, in vedera unor decoratii de mobilier, ca de pilda dulapul in stil gotic, destinat viitoarei sale locuinte. Activitatea sa principala consta insa in executarea de portrete. Astfel, în 1859 realizeaza portretul Principesei Zoe Brancoveanu, opera care poate fi socotita una din culmile maiestriei protretistice a lui Theodor Aman.
Izgonirea_turcilor_la_Călugăreni

In acelasi an, Aman picteaza si portretul lui Karl Stork, iar acesta sculpteaza la randul sau bustul pictorului.
In 1859 el face demersuri pe langa Eforia Scoalelor condusa de Ioan Maiorescu, pentru infiintarea unei Scoli de Arte Frumoase menita sa descopere si sa formeze tinerele talente iesite din randurile poporului. Demersului sau i se alatura si pictorul Gheorghe Tattarescu, care inainteaza chiar si un proiect al scolii.
Infiintarea scolii se taraganeaza. La indemnul lui Aman si sub influenta atmosferei starnite in jurul discutarii proiectului, presa sustinu intemeierea Scolii de Arte Frumoase, aratand aportul cultural pe care ar putea sa-l aduca o asemenea institutie.
Dar abia dupa lovitura de stat din 2 mai 1864, cand s-a infaptuit reforma invatamantului, a devenit posibila si crearea Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, al carui decret de infiintare Alexandru Ioan Cuza l-a semnat la 5 ocombrie 1864, numind director al ei pe Theodor Aman. Cursurile se inaugureaza pe 14 decembrie 1865.
O data cu intemeierea scolii din Bucuresti fu reorganizata pe aceleasi principii si cea de la Iasi, al carei director G. Panaiteanu-Bardasare era in corespondenta cu Aman. Ambelor institutii li se anexa cate o pinacoteca, a caror conducere avea sa fie comuna cu aceea a scolii si ajutata de un Comitet Academic. Acesta avea sarcina de a supraveghea indrumarea scolii, de a forma juriile expozitiilor si concursurilor, de a controla predarea invatamantului artistic in scolile din intreaga tara, si in sfarsit, de a-si da avizul asupra tuturor lucrarilor de arta care angajau cheltuiala statului. In ceea ce priveste materiile de invatamant, initial fusesera prevazute cursuri de pictura, sculptura, gravura, arhitectura si arta gradinilor. Ulterior, tinandu-se seama si de posibilitatile reale, caci nu existau cadre care sa corespunda tuturor nevoilor, se renunta la cursul de gravura in favoarea celui de sculptura, se renunta si la cursul de arta gradinilor si se introduce in schimb studiul anatomiei si al esteticii si al istoriei artei. Primii profesori au fost: pentru pictura Aman si Tattarescu, pentru sculptura Karl Storck, pentru arhitectura (curs mai tarziu infiintat ramand numai unul de perspectiva) Gaetano Burelly, pentru anatomie doctorul Al. Marcovici si pentru estetica si istoria artelor Constantin I. Stancescu. Scoala prevedea o durata de studii de patru ani, sporita ulterior la cinci, dupa care se trecea un examen de diploma, urmand sa se poata obtina prin concurs si o bursa de completare a studiilor in strainatate.

Unirea

Între 1859 si 1865 activitatea lui Theodor Aman a fost foarte bogata. Desi a pictat numeroase portrete, atentia sa a ramas indreptata in primul rand asupra compozitiilor istorice, fiind foarte incurajat in aceasta directie si de Dimitrie Bolintineanu, in calitatatea lui de ministru al instructiunii publice.
Sub carmuirea lui Cuza si a sfetnicului sau Kogalniceanu, Aman a simtit suflul unei puternice redesteptari nationale. Punandu-se pe planul intai autonomia si demnitatea intregii natiuni, se facea de fapt un prim pas spre independenta. Astfel se explica executarea in acesti ani a o seama de importante tablouri istorice inspirate din vechile cronice sau din legende: „Batalia de la Plotin” 1861, „Dupa Batalia de la Rusciuc” 1862, „Vlad Tepes si solii turcilor” 1863, „Mihai Viteau primind pe solii turci cu daruri din partea sultanului” 1864, ”Mihai Viteazu privind capul lui Andrei Bathory” 1865, „Batalia cu facle a lui Vlad Tepes” 1866.
La un bal de 24 ianuarie 1861, o cunoaste pe Ana Niculescu-Dorobantu, nascuta Politimos, femeie deosebit de frumoasa, cu zece ani mai tânără decât el.
La 15 aprilie 1865 cei doi se căsătoresc.

Vlad Tepes si Ambasadorul turc

Un însemnat sprijin l-a primit din partea doctorului Carol Davilla, conducatorul Eforiei Spitalelor Civile din Bucuresti. Davilla l-a insarcinat cu executarea pentru istitutia amintita a portretelor fondatorilor spitalelor Coltea si Pantelimon: Spatarul Mihail Cantacuzino, Maria Contacuzino, Mihail Racovita, Grigore Ghica I si Grigore Ghica al a II-lea. In materie de portret Aman lucra cu mult mai multa placere dupa natura, desi atunci cand le avea la indemana se servea si de stampe, sau de fotografii.

Sursa : Wikipedia

Atelierul lui Aman a avut fericirea sa fie vizitat de toti cunoscatorii si de toti cei care trecand prin Bucuresti s-au interesat de starea acesti ramuri in miscarea noastra culturala. Don Carlos, cand a fost in Bucuresti, l-a vizitat in detaliu; altetele lor Principii Leupold si Frederic, fratii Majestatii Sale Regelui, insotiti de Majestatea sa Regele, care l-a vizitat de mai multe ori, au admirat lucrarile aflate. De-altfel Aman era obisnuit cu vizitarea atelierului sau. Aflandu-se la Paris, numeroase persoane intre care multi americani, vizitau zilnic atelierul sau si foarte multe panze semnate de Aman se afla in galeriile de tablouri din America.

Atelierul lui Theodor Aman

 Aman a luat parte la orice lucrare care privea dezvoltarea artelor sau a starii culturale in tara. Intre altele, el a ajutat mult pe C. Esarcu la facerea Ateneului: „El a fost un colaborator pretios al muncii mele la Ateneu”, zicea Esarcu catre un elev al lui Aman.
La 1865, Romania se pregatea sa ia parte la Expozitiunea din Paris de la 1867 si generalul Florescu, ca ministru de interne, agriculturii si lucrarii publice, instituie la 5 octombrie o comisie compusa din Printul Neculae Baleanu, Colonel Voinescu, Simion Marcovi, Alex. Odobescu, Baligot de Bayne, dr. Davila, colonelul Hert, Alex. Costinescu, Vinterhalder, Ion Ionescu, P. S. Aurelian, Foulquier Blanc si Theodor Aman.
Domnia lui Carol a insemnat pentru Aman o perioada de intens zbucium moral, de amara stradanie, marcata adesea de clipe de revolta si de dezgust.
La 1 august 1866 Scolile de Arte Frumoase din Bucuresti si Iasi sunt inchise de guvernul reactionar sub pretextul econimiilor bugetare. Aman nu renunta insa la insitutia pe care o intemeiase, ci timp de 8 luni, a intretinut-o pe socoteala sa, contribuind la bursele elevilor saraci si convingandu-I pe profesori sa predea cursurile fara salariu. Aceeasi atitudine o avut-o si Panaiteanu-Bardasare la Iasi. Protestele, demersurile, memoriile lui Aman silira noul guvern alcatuit intre timp sa revina asupra masurii luate si la 31 martie 1867 scoala capata din nou fiinta legala.

Party în atelier

În luna mai a anului 1868 se deschise cea de-a doua „Expozitie a artistilor in viata”. Cu aceasta ocazie Aman expune  numeroase portrete „Hora de peste Olt” si compozitiile istorice „Mihai Viteazu privind capul lui Andrei Bathory”, „Batalia cu facle a lui Vlad Tepes” si „Alexandru Lapusneanu aratand sotiei sale capetele boierilor ucisi”, obtinand din partea juriului „Medalia de onoare”.
In 1869, pictorul expune o serie de panze la Craiova, in cadrul expozitie industriale care se deschisese acolo pentru sase zile. Au figurat aici unele tablouri mai vechi din colectia lui Alexandru Aman, portretele acestuia si al sotiei sale, portretul batranei Pepica (mama sa) si probabil unele panze aparținând celuilalt frate, Iorgu.

Hora de la Aninoasa

Începând cu anii 1870-1871 intrăm în perioada de maturitate a artistului. Aman fusese pana atunci exclisv un pictor de atelier, insa acum pictura in aer liber capata mult mai multa importanta.
Imaginile lui apar din ce in ce mai luminoase, mai aerate, mai libere in expresie, mai conforme cu realitatea perceputa direct si spontan. Paleta i se deschide, tusa devine mai bogata si desi in multe dintre lucrari nu se simte inca suficient atmosfera, progresul artistului pe acesta cale se manifesta totusi concludent, ,mai cu seama cand este vorba de
scene care se petrec in exterior. Peisajul capata acum mai multa importanta in conceptia creatoare a lui Aman. Si in compozitiile istorice apar unele modificari. Il vedem dezbărânsandu-se in general de accentele teatrale care apareau in tablourile anterioare, cautand, dimpotriva, expresii mai apropiate de adevarul simplu. Aceste caracteristici le gasim in „Izgonirea turcilor la Calugareni”, tabloul pictat la 15 mai 1872, care reprezinta un important pas inainte in domeniul picturii sale istorice.
Si „Moartea Lapusneanului”, lucrare inspirata din nuvela lui Costac Negruzzi si expusa tot in 1872, arata noua tendinta de adancire a studiului si maturizarea artei lui Aman.
Pictura istorica si modalitatea de a o promova in randurile noii generatii au continuat sa il preocupe indelung pe Theodor Aman in toti acesti ani.
In 1872 Aman incepe să graveze. Reusind sa-si aduca in mai al aceluiasi an o presa si materialul de la Paris, Aman se consacra de acum inainte cu multa perseverenta gravurii in apa tare, fiind printre cei dintai artisti ai nostri care au practicat aceasta arta. Activitatea de gravor a lui Aman se desfasoara intre anii 1872 si 1881
Cu multe eforturi se deschise in mai 1881 – dupa o intrerupere de sapte ani – o noua „Expozitie a artistilor in viata” la care participa in afara de Aman si Grigorescu, Andreeascu, Tattarescu, Stahi, Trenk, Hentia, Mirea.
Pe 24 martie 1883, este confirmat in postul de Presedinte al Consiliului de Bele-Arte din Bucuresti.
Destin postum

In ultimii ani ai vietii sale Theodor Aman  a dat cateva opere de valoare. In ultimul timp lucra mai greu, tot mai sacait si chinuit de neajunsurile bolii. In primavara anului 1891, o eroare grava comisa de medici in aplicarea tratameantului avea sa il tintuiasca pentru totdeauna la pat. La 19 august 1891 moare.

Ca distinctii, Theodor Aman a primit pentru lucrarile sale medalia Bene-merenti cl. I la 8 aprilie 1876; la 3 martie este numit ofiter al Stelei Romaniei de catre Kogalniceanu si Kitu, iar la 10 mai 1889 este numit comanor al Coroanei de catre Alexandru Lahovari. Pentru lucrarea „Batalia de la Oltenita” el avea si o decoratiune turceasca: Medjdia.
Ca pictor istoric, el a preamarit eroismul poporului, intarindu-I increderea in fortele proprii si contribuind la formarea constiintei lui patriotice.
Ca portretist, el a ridicat arta interpretarii figurii umane la nivelul unei patrunzatoare analizeze psihologice.
Theodor Aman constituie exemplul artistului intreg si multilateral, cult si receptiv. Aproapte toarte ramurile artei cu diversele lor tehnici l-au preocupat: desenul, acuarela, pictura, sculptura, gravura, arhitectura, decoratiunea ornamentala si figurativa, vitraliul; si toate genurile picturii: compozitia istorica, genul, portretul, peisajul, nudul si natura moarta.
In toate panzele sale se observa o finete de executie si o amanuntime de detalii, gratie carora poti cu usurinta recunoaste lucrarile sale.

Spre deosebire de alti pictori despre care am vorbit, pe Theodor Aman îl puteți vedea in România, în București…

În casa din București, în care a locuit pictorul, a fost amenajat Muzeul Theodor Aman. Acesta a fost deschis pe 16 iunie 1908. Puteti vedea o mare parte a lucrarilor lui Theodor Amna in Bucuresti, pe strada C.A.Rosetti , numarul 8.

Muzeul Theodor Aman

Theodor Aman este considerat primul pictor român; a lăsat în urma sa o operă impresionantă care vorbește despre istoria poporului român; a lăsat în urmă Școala de Arte Frumoase pe care a fondat-o ; a lăsat în urmă un număr impresionant de elevi care reprezintă viitorul si gloriile picturii românești…Despre unii dintre aceștia vom mai vorbi…

 

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci