La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier. Aceeași manieră poate să fie văzută și în lucrările de factură târzie în care artistul a ajuns la perfecțiuni ale genului. El a folosit în toate acestea stilul retoric și primitiv al primilor pictori de șevalet, încadrându-se în acest fel în stilul picturii neoclasice care era promovat de noile școli de pictură bisericească ce apăruseră în Țara Românească.Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838PotlogiDâmbovițaRomânia – d. 21 iulie 1907CâmpinaRomânia) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Ca urmare a activității sale de la Manastirea Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervescență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François MilletGustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

Sursa : www.wikipedia.ro

Câteva gânduri despre picturile lui Nicolae Grigorescu la Mănăstirea Agapia

Nu multă lume cunoaște realizările din domeniul picturii religioase. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, în afara rigorilor iconografiei ortodoxe clasice, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.

Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.

Mănăstirea Agapia este împodobită de sfinții pictați de Nicolae Grigorescu între anii 1858 – 1861. Lucrarea de executare a picturii interioare a bisericii i-a fost încredintată pictorului de către Maica Stareță a Mănăstirii Agapia. Aceasta a văzut o icoană mare cu Maica Domnului pictată de Grigorescu, icoana  pe care o regăsim și astăzi în muzeul mănăstirii și astfel s-a convins de talentul pictorului.

Desi avea doar 20 de ani cand a inceput sa picteze interiorul bisericii, Nicolae Grigorescu reuseste cu puterile si talentul sau sa faureasca la Agapia o opera nemuritoare de mare valoare, in care imbina cu succes traditia bizantina cu stilul neoclasic si cu arta populara romaneasca, creata de geniul sau artistic.

In interiorul bisericii putem admira unele compozitii originale care dovedesc ca Grigorescu a cautat sa impuna o conceptie noua, personala, realizand la Agapia „un stil romanesc al picturii religioase”, cum ar fi: Drumul Crucii, Ruga in gradina Ghetsimani, Punerea Mantuitorului in mormant, Cina cea de Taina, Tobie parasit de inger, Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, Sfânta Fecioara Maria cu Pruncul Isus, Crucea cu Mântuitorul răstignit, etc. Printre icoanele cu prorocii mari se remarcă chipul tineresc și plin de grație al profetului Daniil, în care pictorul își imortalizează chipul lui din tinerețe, lăsându-ne astfel un autoportret anonim.

În portretele sfinților, Grigorescu folosește ca modele preoți slujitori ai mănăstirii, călugărițe, țărani, copii sau diverse persoane aflate în  trecere prin mănăstirea Agapia. Astfel, acesta reușește să picteze icoanele din catapeteasma, tablourile și compozițiile murale într-o manieră realistă, în care realitatea este redată cu mare precizie și talent artistic. Se poate observa vivacitatea chipurilor și a coloritului, mișcările pline de grație, de omenesc și de dinamism.

 

Din întregul ansamblul de picturi de la mănăstirea Agapia, lucrarea cu cea mai mare valoare artistica o reprezintă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. Având drept model o țărancă din satul Filioara, pictorul reușește să redea chipul românesc al Maicii Domnului cu trăsăturile și atitudinea de mama țărancă din Moldova.

 

Poze cu pictura de la Mănăstirea Agapia

 

Sursa : www.viziteazaneamt.ro

Nicolae Grigorescu a pătruns în istoria picturii universale ca unul din cei mai importanți artiști români la intersecția dintre neoclasicism și impresionism. A fost român în pictură, român în iconografie. A consacrat teme ale satului românesc pe care le-a înscris în pictura universală. A consacrat un stil nou în iconografia românească spărgând tiparele iconografiei bizantine. De abia 50 de ani mai târziu Arsenie Boca o va face din nou. Dacă Marc Chagal este pictorul Vechiului Testament în pictura universală, Nicolae Grigorescu este pictorul Noului Testament. Și pentru mine este la fel de important !

Rubrică realizată de Cezar Corâci