Camille Pissarro (18301903) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul CézanneVincent Van GoghPaul GauguinGeorges Seurat și alții a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.

Viata si opera.

Camille Pissarro s-a născut la 10 iulie 1830 la Charlotte-Amalie, un port pe insula Saint-Thomas (pe atunci Antilele Daneze), azi Insulele Virgine Americane. Este cel de-al treilea fiu al lui Abraham (Frederic) Gabriel Pissarro și Rachel Manzano-Pomie. Părinții săi, de origine evreiască, sefarzi portughezi, provenind din Bordeaux, se stabiliseră pe insulă în anul 1824, tatăl fiind proprietarul unui prosper magazin cu articole de fierărie. La vârsta de 12 ani, Pissarro este trimis la o școală din Franța. Timp de cinci ani va locui în Passy, în apropierea Parisului. Timpul liber și-l petrece adesea la muzeul Luvru; de atunci devine vizibilă înclinația lui spre desen. Întors pe insula natală, se întâlnește cu Fritz Melbye, peisagist danez, în compania căruia Pissarro pictează primele sale tablouri. După câteva luni de colaborare, animat de ideile anarhiste, idei de care va fi atras tot restul vieții sale, Pissarro fuge împreună cu prietenul său la Caracas, în Venezuela.

Peisaj tropical

Doua femei discutand pe malul marii

Revine acasă și reușește, cu greutate, să-și convingă tatăl că nu are aptitudini pentru comerț.

Peisaj la Pontoise, 1867 – Metropolitan Museum of Art, New York

 

Realismul francez. În 1855, pleacă la Paris pentru a studia pictura. Sosirea în orașul de pe Sena coincide cu „Expoziția Mondială”, unde descoperă pictura generației mai vârstnice: CorotMilletDaubignyDelacroix. Este entuziasmat în special de operele lui Gustave Courbet, expuse simultan cu expoziția „Pavilionul Realismului”. Va avea nevoie totuși de zece ani pentru a înțelege și aprofunda arta lor. Frecventează câteva școli, se duce prin ateliere, dar nicăieri nu rămâne pentru mult timp. Încă de la început are o simpatie pentru pictura peisajelor, de aceea este interesat mai ales de cercul de la Barbizon (Millet, Daubigny) și de creațiile lui Corot, în care vede pe maestrul său și căruia îi va arăta picturile sale și va urma fiecare observație a acestuia.

Primăvara la Louveciennes, 1870 – National Gallery, Londra

In Paris a lucrat cu pictorul danez Anton Melbye. A fost impresionat si a studitat picturile lui : CourbetCharles-François DaubignyJean-François Millet, and Corot. A studiat in diverse academii de arta ca École des Beaux-Arts and Académie Suisse. Dar Pissarro a abandonat aceste studii si l-a luat drept maestru pe Camille Corot.

Picturile sale de inceput respecta insa “regulile academice” deoarece dorea sa fie acceptat la Salonul din Paris, salon oficial al traditiei academice. Care era cea mai mare piata de arta a vremii. In anul 1859 a fost acceptata si expusa prima sa pictura.

Celelalte picturi ale sale din aceasta perioada au fost puternic influentate de maestrul sau Camille Corot. A impartasit cu acesta dragostea pentru scenele rurale , scene desprinse din natura, pictura denumita pictura „plein air” .

 

Sub influenta lui Corot, Pissarro i-a descoperit pe Gustave Courbet si Jean-François Millet . Influenta realismului francez se va vedea puternic in creatia lui Pissarro .Despre maestrii care reprezinta realismul francez vom vorbi in curand.

 

In aceasta perioada Pissarro a inteles importanta redarii pe panza a frumusetii naturii fara a o altera.

Entrée du village de Voisins, 1872. Musée d’Orsay, Paris.

Iarna la Louvanciennes

Pontoise,-The-Road-To-Gisors-In-Winter

Dupa un an in Paris a parasit orasul si a pictat scene din viata la tara. Gasea peisajul rural “pictoresc” si un subiect potrivit pentru pictura.

Recolta

La-Cote-De-Chou-A-Pontoise

 Impresionismul. Urmează o perioadă de cotitură pentru Pissarro. La „Academia Elvețiană” întâlnește pe viitorii impresioniști, în primul rând pe Monet, apoi pe RenoirSisley și Cézanne. În anul 1859Salonul Oficial îi primește primele lucrări. Locuiește pentru început la La Varenne Saint-Hilaire, la sud-vest de Paris, după aceea la Pontoise. Pictează în aer liber („plein air”); pictura sa ia amploare, dar, din păcate, nu se prea vinde. Căutând o ieșire din dificultățile financiare, este nevoit să picteze ornamente decorative pentru evantaie.

Picteaza si multe naturi statice. Iata cateva dintre acestea :

 

In 1859 , in timp ce studia la Académie Suisse, Pissarro se imprieteneste cu un numar de tineri artisti care se apropiau de curentul realist : Claude MonetArmand Guillaumin si Paul Cézanne. Au impartasit insatisfactia legata de „dictatura Salonului”. Tablourile lui Cézanne au fost ridiculizate de juriul Salonului.

Pissarro devine un adevărat impresionist începând din anul 1869. După mutarea la Louveciennes, întărește legăturile de prietenie cu Monet, Renoir și Sisley, ceea ce duce la schimbarea stilului său în pictură. Vor crește expresivitatea și sensibilitatea față de lumină, îl va cuprinde fascinația schimbărilor care au loc în diferite momente ale zilei sau perioade ale anului.

Stanga : Tarani recoltând cartofi ; Dreapta : Piata de pasari la Pontoise

În timpul războiului franco-prusac (18701871), Pissarro pleacă la Londra împreună cu familia, după ce se căsătorește cu Julie Velley, cu care conviețuia deja de zece ani.

La Londra Pissarro l-a intalnit pe Paul Durand-Ruel care i-a vandut tablourile toata viata. Durand-Ruel, care l-a pus in legatura cu Monet. Impreuna au admirat peisajele britanice pictate de  John Constable si WilliamTurner, care i-au confirmat optiunea pentru pictura in natura.

 

Bath Road, Chiswick, 1897. Ashmolean Museum, Oxford.

După reîntoarcerea în Franța, anii 18721874 par a fi mai buni, pentru prima oară picturile sale găsind cumpărători.

 Prima expoziție a impresioniștilor din anul 1874, organizată practic de Pissarro împreună cu Monet, nu se bucură de succes și suferă în urma atacurilor criticilor care îi iau în derâdere.

Pissarro caută noi direcții de dezvoltare și în pânzele sale încep să apară figuri umane. Se apropie de stilul lui Degas, își perfecționează desenul, începe să lucreze cu pasteluri și se inițiază în arta gravurii.

Modelele sale sunt cel mai adesea femei, care execută diferite munci la fermă sau visează cu ochii deschiși. În aceste condiții, peisajul devine numai un fundal pentru prezentarea motivului principal.

 

Tânăra fată cu băț (1881) este poate cea mai caracteristică pictură pentru această perioadă de creație a lui Pissarro. Vederea din perspectivă și planul apropiat demonstrează stilul componistic observat la Degas, fața fetiței, pe care se citesc pacea și îngândurarea, sau aplecarea capului amintesc de unele personaje din picturile lui Millet sau Renoir.

Tânără fată cu băţ, 1881, – Musée d’Orsay, Paris

Vederea din perspectivă și planul apropiat demonstrează stilul componistic observat la Degas, fața fetiței, pe care se citesc pacea și îngândurarea, sau aplecarea capului amintesc de unele personaje din picturile lui Millet sau Renoir.

Two-Women-In-A-Meadow-Sunset-At-Eragny

Stanga : La pascut-Pontoise; Dreapta : Studiu-taran la camp

Stanga : Young-Woman-And-Child-At-The-Well; Dreapta : The-Little-Country-Maid

După a patra expoziție a impresioniștilor din anul 1879, operele sale se vând din ce în ce mai bine. La expoziția din anul 1882, prezintă o panoramă a stilului său nou, în cele treizeci și șase de tablouri expuse. Ca și alți pictori din această perioadă, și el va căuta să depășească formele impresionismului. Personajele – siluete umane – care până acum jucaseră un rol mai puțin important în opera sa, devin din ce în ce mai prezente.

 

Stanga : Young-Woman-Washing-Plates ; Dreapta : The-Young-Maid

Peasant-Woman-And-Child-Harvesting-The-Fields,-Pontoise

 

Vom continua să vorbim despre Camille Pissarro săptămâna viitoare…

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!