De la Venus din Milo la Domnișoara Pogany 

O istorie a frumuseții feminine în sculptură – II

 

Poate că renunțarea la perfecțiunea clasică sau neoclasică și o undă de realism, poate chiar naturalism putea fi drumul…Pe acesta l-a urmat Maillol…

Aristide Joseph Bonaventure Maillol ( 1861 – 1944) a fost un sculptor , pictor și tipograf francez .

Maillol s-a născut în Banyuls-sur-Mer , Roussillon . El a decis la o vârstă fragedă să devină pictor și s-a mutat la Paris în 1881 pentru a studia arta.  După mai multe cereri și câțiva ani de viață în sărăcie, înscrierea sa la École des Beaux-Arts a fost acceptată în 1885 și a studiat acolo sub Jean-Léon Gérôme și Alexandre Cabanel .  Picturile sale timpurii arată influența contemporanilor săi Pierre Puvis de Chavannes și Paul Gauguin .

În iulie 1896, Maillol s-a căsătorit cu Clotilde Narcis. Prima sculptură majoră a lui Maillol, O femeie așezată , a fost modelată după soția sa. Prima versiune (în Muzeul de Artă Modernă , New York) a fost finalizată în 1902 și redenumită La Méditerranée .

Maillol, crezând că „arta nu rezidă în copierea naturii”, a produs o a doua versiune, mai puțin naturalistă, în 1905. Si totusi, in opinia mea viziunea sa naturalista i-a adus nemurirea…

În 1902, comerciantul de artă Ambroise Vollard i-a oferit lui Maillol prima sa expoziție.

Râul ( bronz, 1938–1943) – Grădina Tuileries din Paris

Subiectul aproape al tuturor lucrărilor mature ale lui Maillol este corpul feminin, tratat cu un accent clasic pe formele stabile. Wikipedia spune : Stilul figurativ al marilor sale bronzuri este perceput ca un important precursor al simplificărilor mai mari ale lui Henry Moore , iar clasicismul său senin a stabilit un standard pentru sculptura în figuri europene (și americane) până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial .

Josep Pla a spus despre Maillol: „Aceste idei arhaice, grecești, au fost marea noutate pe care Maillol a adus-o în tendința sculpturii moderne. Ceea ce trebuie să iubești de la antici nu este antichitatea, ci sensul unei noutăți permanente, reînnoite, că se datorează naturii și rațiunii. ”

A murit la Banyuls la vârsta de optzeci și trei de ani, într-un accident de mașină. O mare colecție de lucrări ale lui Maillol este menținută la Muzeul Maillol din Paris . Trei dintre bronzurile sale înfrumuseteaza marea scară a Metropolitan Opera House din New York: vară (1910–11), Venus fără arme (1920) și Femeie îngenunchiată: monument la Debussy (1950–55).

Flora – Muzeul de Arte Plastice Houston

Trei Nimfe

Cât de vii par ! Despre Maillol vom mai vorbi…

François Auguste René Rodin (1840 – 1917) este un sculptor francez considerat fondatorul sculpturii moderne.

A fost școlarizat în mod tradițional și a adoptat o abordare asemănătoare meșteșugului în munca sa. Este cunoscut pentru sculpturi precum Gânditorul , Monumentul lui Balzac , Sărutul , Burghezii din Calais și Porțile Iadului .

Multe dintre cele mai notabile sculpturi ale lui Rodin au fost criticate întrucât se ciocneau cu tradițiile predominante de sculptură figurativă în contradictie cu lucrările sale care erau decorative sau foarte tematice . Cele mai originale opere ale lui Rodin au plecat de la temele tradiționale ale mitologiei și alegoriei . El a modelat corpul uman ca sculptor naturalist.

De la naturalismul neașteptat al primei figuri majore a lui Rodin – inspirat de călătoria sa din 1875 în Italia – la memorialele neconvenționale, reputația sa a crescut, iar Rodin a devenit sculptorul francez proeminent al timpului său. În 1900, era un artist de renume mondial. Sursa: Wikipedia

Sărutul

Și despre Rodin vom mai vorbi…

 

În secolul XX sculptura s-a rupt surprinzător de repede și brusc de tradiții. Lucrările celui mai mare sculptor al secolului XIX, Auguste Rodin, doar insinuează aceste schimbări. Viziunea măreață a lui Rodin despre frumusețea umană și energie ne face să-l privim ca pe un artist tradițional, însă arta lui se dovedește a fi modernă datorită utilizării texturilor antitetice, a jocurilor de lumini. Nimic nu a pregătit însă publicul pentru schimbările fundamentale care au fost introduse de mișcarea cubistă din Franța la începutul secolului XX. Doi artiști proeminenți, Pablo Picasso și prietenul lui, George Braque, au revoluționat această artă redând realitatea prin descompunerea ei în bucăți și reasamblarea ei, de multe ori sub forma unei mulțimi geometrice-Sursa Wikipedia

Aceasta a condus la ideea fundamentală a artei moderne: arta este autonomă, creația nu reflectă realitatea ci este o nouă realitate care nu are nici o obligație față de lumea exterioară.

 

Amedeo Modigliani (18841920) este un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al „Școlii Pariziene” („École de Paris”). In scurta sa viață s-a remarcat printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului. Toată viața sa Modigliani este în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor și ale unor necunoscuți.

Wikipedia scrie despre biografia lui Modigliani : „Din 1898, tânărul Modigliani frecventează atelierul pictorului Guglielmo Micheli din Livorno, unde execută naturi moarte și portrete. După o nouă agravare a sănătății, își petrece iarna în clima blândă a orașelor Napoli și Amalfi. Însănătoșit, Amedeo se înscrie în 1902 la „Școala de Nuduri” din Florența („Scuola libera di Nudo”), condusă de maestrul Giovanni Fattori iar, un an mai târziu, frecventează cursurile „Institutului de Arte Frumoase” din Veneția. La începutul anului 1906, Modigliani se hotărăște să se stabilească la Paris, unde se înscrie la „Académie Colarossi” și își găsește o locuință în cartierul Montmartre. Modigliani, personaj pitoresc, într-o haină reiată, cu un fular roșu în jurul gâtului și pălărie cu boruri largi, este un obișnuit al bistro-urilor și barurilor din împrejurimi. Aici cunoaște avangarda artistică, printre care Pablo PicassoJuan Gris sau Diego Rivera, precum și scriitorii André SalmonGuillaume Apollinaire și Max Jacob. În perioada de început, stilul său nu este încă definit iar ușurința execuției îi lipsește, lucrările sale oscilează între expresionismfauvism și pastișarea lui Toulouse-Lautrec. Un admirator al său, doctorul Paul Alexandre, îl susține și îl convinge să-și expedieze lucrările la „Salonul Artiștilor Independenți”, unde, în martie 1908, Modigliani va expune șase tablouri.

Amedeo Modigliani – Cariatidă – 1914

În septembrie 1909, Modigliani se mută din Montmartre în Cité Falguière, un cartier al Parisului din secolul al XIV-lea, unde Constantin Brâncuși, cu care între timp se împrietenise, îi găsise un atelier. Nu încetează să picteze, dar majoritatea timpului o va consacra noii sale pasiuni, sculptura. Expune un număr de șapte sculpturi și guașe la o expoziție deschisă în martie 1911 în atelierul artistului portughez Amadeo de Souza Cardoso iar în anul următor, 1912, Modigliani dobândește recunoașterea ca sculptor la al „X-lea Salon de Toamnă”, unde se prezintă cu alte șapte lucrări.”

Nu întâmplător Constantin Brancuși a fost elevul lui Rodin și prieten cu Modigliani…O replică dată sărutului lui Rodin…

Stanga : Brancusi, Dreapta : Rodin

 

Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în 1913. Este considerată de critici drept unul dintre cele mai celebre și cutezătoare portrete ale secolului al XX-lea. Opera reprezintă o nouă concepție a portretului. Figura de o delicatețe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în același timp un portret și efigia unei frumuseți încărcate de mister. Asemănarea cu fotografia pictoriței Margit Pogany este frapantă. Aceasta a vizitat atelierul lui Brâncuși în 1910 sau 1911, iar după război s-a stabilit în Australia.

Domnișoara Pogany

 Brâncuși a creat cinci versiuni ale „Domnișoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul inițial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuții în marmură și bronz în anii 1913, 1919, 1931 și 1933.

Ce evoluție de la Venus din Milo la Domnișoara Pogany !

Rubrică realizată de Cezar Corâci

****

Mulțumim pentru aprecierea apărută în pagina RADIO ROMÂNIA CULTURAL (https://www.radioromaniacultural.ro/la-ioan-cezar-coraci-tusele-dinamice-potenteaza-efervescenta-cromatica/)

La Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște, pe 15 mai 2021, Ioan Cezar Corâci și-a lansat în ambianța propriei expoziții, cartea- colecție de texte de mentalitate și de civilizație intitulată ”Convorbiri despre artă cu Cezar Corâci”. Cartea vine să întregească personalitatea creatorului de artă, în egală măsură pasionat de problemele și de necunoscutele din cultura română, ca și din cea universală.

În ceea ce-l privește pe Ioan Cezar Corâci, artistul, acesta este un exuberant când vine vorba de cromatica abordată în picturile sale. Compozițiile sunt bine structurate, fără să creeze privitorului dificultăți în receptare. Planurile se succed cu relativă simplitate construind în esență, scenografia pentru culorile care capătă categoric, rolul principal în compozițiile sale. Efervescent în armoniile cromatice, chiar și atunci când realizează doar lucrări de grafică, Cezar Ioan Corâci se ”înflăcărează” vizibil în pictura în ulei pe pânză. Pânzele sale pot fi înțelese ca niște creuzete în care reacțiile chimice se petrec sub ochii privitorului. Culorile sunt clocotitoare, gamele cromatice la care recurge artistul sunt pline de însuflețire, impresia finală fiind potențată de expresivitatea gesturilor dinamice prin care artistul construiește imaginea. Tușele au forme diferite și o încărcătură îmbelșugată de materie.

 

Expoziția va putea fi văzută la Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște până pe 6 iunie 2021.

 

Realizatoare Roxana Păsculescu