De la Venus din Milo la Domnișoara Pogany 

O istorie a frumuseții feminine în sculptură – I

Istoria sculpturii este indiscutabil legata de istoriei omenirii.

Wikipedia spune : Ca și celelalte arte, sculptura, întruchipare materială a experienței umane, a cunoscut o multitudine de transformări, atât formale cât și de conținut, în multe cazuri fiind implicate religia și politicul ce se manifestau în acel spațiu geografic și în acea perioadă istorică.

Religia a avut un rol decisiv in istoria sculpturii. Respingerea conceptului de venerare a unui „chip cioplit” („vițelul de aur”) din perioada lui Moise reprezintă un moment crucial în istoria sculpturii. Interdicția venerării imaginilor a fost preluată și de alte religii ca: iudaismulzoroastrismulbudismul timpuriu și creștinismul timpuriu și de asemenea, islamul, religii care restricționează sau chiar interzic utilizarea reprezentărilor antropomorfe. Ulterior, creștinismul (mai ales catolicismul, dar în niciun caz cultele protestante și neoprotestante) cultivă reprezentările scupturale (statuete) cu imaginea lui Hristos sau a Fecioarei, iar în cazul budismului putem discuta de o multitudine de statui ale lui Buddha devenite adevărate locuri de venerare.

Povestea incepe insa acum 25.000 de ani. Iata un mesaj al fertilitatii care dateaza din….Paleolitic…22.000 de ani ! Frumusetea feminina, fertilitatea au fost si sunt subiecte eterne !

Venus din Willendorf

Sunt frecvente reprezentări feminine ca „Venus din Willendorf” descoperită pe teritoriul Austriei actuale și datată cu peste 22.000 de ani în urmă. Astfel de reprezentări feminine sunt realizate cu pieptul, pântecul și șoldurile exagerate, sugerând puterea femeii de a genera viață, femeie căreia i se asocia cultul fertilității, fertilitate de care depindea supraviețuirea și evoluția tribului. Multe asemenea figurine, reprezentări ale fertilității (peste 100) au fost descoperite în întreaga Europă.

 

Egiptul Antic.Civilizației egiptene i se poate asocia primul stil artistic care poate fi clar definit în istoria sculpturii. Încă de acum 5.000 de ani, egiptenii au creat un stil original care, cu mici modificări, a rămas valabil aproape trei milenii. Regulile de execuție a statuilor, a reprezentărilor umane în general, erau foarte rigide, prescrise de reguli sociale și religioase. Religia juca un rol important, ca și pregătirea pentru lumea de dincolo. Având un scop nu numai artistic, ci și religios, sculptura egipteană era dedicată în primul rând proslăvirii faraonilor. Aceștia erau reprezentați ca niște divinități, într-o postură solemnă, rigidă și cu o puternică schematizare a formelor. Materiale utilizate: piatră, marmură, granit, lemn, care se găseau în abundență. Ca exemple putem menționa: statuile faraonului Akhenaten și ale soției sale Nefertiti (1350 î.Hr.). Acestea sunt sculptate în calcar și pictate.

Nefertiti (în germană numele ei a fost transliterat „Nefertete”; numele egiptean înseamnă „Frumoasa care, iată, vine”), regină a Egiptului din Dinastia a 18-a, „Marea soție” a faraonului Amenhotep al IV-lea, zis și Akhenaten. Ea a domnit aproximativ între 1379-1361 î.Hr., în vremea marii reforme religioase conduse de acest faraon, care a promovat cultul unic al discului solar, Aten. Ea a fost și soacra și, se pare, și mama vitregă a faraonului Tutankhamon.

Titlurile reginei Nefertiti erau numeroase, de exemplu, la Karnak sunt inscripții în care este denumită „Moștenitoarea, cea mare în grații, cea plină de farmec, marea aducătoare de fericire, doamna gingășiei, foarte iubită, care liniștește inima regelui în casa sa, în toate dulce vorbitoare, Stăpâna Egiptului de Sus și de Jos, Marea Soție a regelui, care o iubește, Doamna celor două țări, Nefertiti”.

Nefertiti -1347 î.Hr.

Bustul, realizat din calcar în anul 1347 i. H., este expus la Berlin, în Neues Museum. El a fost descoperit în 1912 în sudul Egiptului de arheologul german Ludwig Borchardt.

 

Grecia Antica . Spre deosebire de sculptura egipteană și babiloniană, sculptura greacă nu mai este hieratică, sau supusă unor norme rigide, ci căuta idealul, frumusețea din natură. Arta atinge apogeul în perioada lui PhidiasLysipposPraxitelesScopas.

Venus din Milo

Evul mediu. Creștinismul timpuriu respinge sculptura religioasă monumentală, distanțându-se astfel de arta păgână și îndreptându-se către sculpturile de mici dimensiuni și basorelief: urne, relicvarii etc. Creștinii au preluat de la romani doar tematica busturilor și a reliefurilor de pe sarcofage. Arta devine austeră și are ca scop principal educarea maselor, predicarea noii religii în contextul în care cei mai mulți erau analfabeți. Sculptura rămâne strâns legată de arhitectura bisericească.

Nici arta bizantină nu a promovat sculptura monumentală, dar a realizat numeroase reliefuri în fildeș și ornamente arhitectonice sub formă de basorelief.

În vestul Europei însă stilul monumental statuar cunoaște o înflorire, mai ales în perioada lui Carol cel Mare și a lui Otto cel Mare, atât la curtea imperială, cât si în cadrul bisericilor. Stilul este preluat și de biserica anglo-saxonă, unde întâlnim lucrări din metal prețios pe schelet de lemn, cum ar fi Madonna din aur de la Essen. Un alt exemplar valoros este Crucea lui Gero (din perioada 965 – 970). Un astfel de crucifix s-a confecționat și în epoca lui Charlemagne pentru decorarea capelei palatine (în jurul anului 800). Ornamentele sculpturale de pe crucifixurile din Marea Britanie se armonizau cu tradiția runelor cioplite în piatră din zona nordică și cu pietrele din Scoția.

Madona de Aur (în germană: „Goldene Madonna”) este o statuie de lemn acoperit cu foițe de aur și argint a Maicii Domnului. Este o statuie medievală a unui sculptor necunoscut care datează din anii 980, fiind considerată una dintre cele mai vechi statui păstrate ale Mariei din cadrul culturii occidentale. Statuia, care a fost creată în timpul stareței Mathilde II (971–1011), se află în domul din EssenGermania.

 

Madona de aur – 980

Ce s-a întâmplat aproape 1000 de ani nu știm. Au rămas foarte puține sculpturi din epoca post romana pana in epoca Renasterii. Personal nu consider ca ceea ce pare o involutie a artelor plastice s-a datorat religiei sau politicului.

Renasterea. În secolul al XV-lea, în nordul Italiei, se formează o pătură aristocratică interesată în artă. În același timp crește interesul pentru arta clasică. De acum înainte, sculptura se va adresa cu precădere aristocraților și nu clerului. Se acorda interes detaliilor umane iar redarea devine tot mai realistă. Acest lucru este vizibil încă de la reprezentanții goticului târziu: Lorenzo GhibertiTulio LombardoJacopo della Quercia și Andrea Pisano. Predecesoare ale Renașterii pot fi considerate figurile sculptate la Chartres. Debutul renașterii în sculptură poate fi considerat tronul baptisteriului din Pisa realizat de Nicola Pisano, sculptură care are mai mult valențe arhitectonice decât calitatea unui simplu obiect liturgic. Prin decorarea zidurilor lui Orsanmichelle, Donatello îl depășeste pe Pisano, mai ales prin statuia lui San Marco, una din primele sculpturi cu adevărat renascentiste. O alta sculptură valoroasă este statuia lui Sfântul Gheorghe, reprezentat într-o armură tipic romană.Cei mai cunoscuți sculptori renascentiști italieni sunt: MichelangeloDonatelloVerrocchioGian Lorenzo Bernini. La nord de Alpi se remarca Tilman Riemenschneider.În Franța, Renașterea debutează în epoca lui Francisc I, care a promovat artiști ca: Benvenuto CelliniLeonardo da Vinci. Pe masură ce puterea Franței se dezvoltă, se mută aici focarul renașterii europene. Noi vom discuta despre Donatello, Michelangelo si Bernini

 

Maria Magdalena – Penitenta

Donato di Niccolò di Betto Bardi ( 1386 – 1466), cunoscut mai bine ca Donatello este un sculptor italian al Renasterii . Născut la Florența , a studiat sculptura clasică și a folosit-o pentru a dezvolta un stil renascentist complet în sculptură, cu perioade în Roma , Padova și Siena. A lucrat cu piatră, bronz, lemn, lut, stuc și ceară și a avut mai mulți asistenți, patru fiind probabil un număr tipic.Sursa : Wikipedia

 

Despre Michelangelo am mai vorbit; chiar si despre Pieta. Frumusetea Madonei insa nu poate fi ignorata intr-o asemenea istorie.

Pietà este o sculptură creată în anii 14981499 de Michelangelo Buonarroti. Această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care inconjoara pe diagonală pieptul Fecioarei. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste.

Pieta – Michelangelo

Cine a redat mai perfect frumusetea feminina in sculptura ? Ce se mai putea face dupa Michelangelo si…Bernini ?!

Pieta -detaliu

Gian Lorenzo (sau Gianlorenzo ) Bernini ( 1598 – 1680) este un sculptor și arhitect italian. Figură importantă în lumea arhitecturii, el a fost un proeminent sculptorul al epocii sale, creditat cu crearea stilului de sculptură în stil baroc. După cum a spus un savant, „Ceea ce este Shakespeare pentru dramă, Bernini poate fi pentru sculptură: primul sculptor paneuropean al cărui nume este identificat imediat cu o anumită manieră și viziune și a cărui influență a fost extrem de puternică …”. A fost pictor (în majoritate mici pânze în ulei) și un om al teatrului: a scris, a regizat și a jucat în piese (în special satire de carnaval), pentru care a proiectat decoruri și mașini de teatru. În calitate de arhitect și urbanist, a proiectat clădiri seculare, biserici, capele și piețe publice, precum și lucrări masive care combină atât arhitectura cât și sculptura, în special fântâni publice elaborate și monumente funerare. Versatilitatea sa tehnică, inventivitatea compozițională și abilitatea de a folosi marmura au facut sa fie considerat un demn succesor al lui Michelangelo, depășind cu mult alți sculptori din generația sa. Talentul său s-a extins dincolo de limitele sculpturii. Abilitatea sa de a sintetiza sculptura, pictura și arhitectura într-un întreg concept vizual coerent a fost numită de către regretatul istoric de artă Irving Lavin „unitatea artelor vizuale”. Sa privim cateva sculpturi….

Violul Proserpinei

Adevărul dezvăluit de timp , Galleria Borghese , Roma, 1645-1652

Vă reamintiți Altarul Catedralei Sfântul Petru? Sau Fântâna celor patru fluvii ? Sau….Bernini, Bernini, Bernini….peste tot în Roma…Vom mai vorbi…

Au mai trecut 100 de ani si sculptura….ajunge in epoca neoclsicismului…

Va reamintiti ? Am mai vorbit despre Antonio Canova….despre « Cele trei gratii ». Dar sa revedem o alta sculptura perfecta a lui Canova…

 

Antonio Canova – Psyche_ Amor – Muzeul Luvru

Din nou întrebarea : Ce se mai poate face nou în sculptura ? Începând de la renascentismul italian se așteaptă din partea sculptorilor să reprezinte lumea mai mult sau mai puțin exact ,chiar sentimental sau idealizat. Foarte rar sculptura reușea o exprimare personală; era mai mult arta unei comunități, decora clădiri, imortaliza evenimente majore, eroi naționali sau clienți bogați.

Veți vedea săptămâna Viitoare…

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci