Cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea-II

Între anii 1908 și 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui mod revoluționar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles„…ei disprețuiesc formele, reduc totul – locuri, figuri, case – la formele geometrice elementare, la cuburi”.

În realitate, Picasso și Braque încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafața bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească forma și suprafața recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan și fondul în perspectivă.

Obiectele se descompun în părți elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe suprafața pictată.

Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda „colajelor” (hârtie lipită, fr.: collagepapiers collés), cubismul intră în așa zisă „fază sintetică”. În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate.

Acești ani reprezintă pentru Picasso un punct de cotitură. Maniera de a picta dar și situația financiară se schimbă radical. Prețurile tablourilor sale cresc, nu va mai cunoaște niciodată sărăcia. Picasso închiriază o casă în cartierul burghez Montparnasse, unde se mută cu noua sa iubită, Marcelle Humbert. În anul 1915 îl cunoaște pe scriitorul Jean Cocteau și pe Serghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes. Picasso proiectează decorurile și costumele pentru spectacolul de balet „Parada” (1917), pus în scenă de Jean Cocteau. Pleacă la Roma împreună cu corpul de balet și se îndrăgostește de dansatoarea Olga Koklova, cu care se căsătorește în vara anului 1918.

 Cateva elemente despre Cubism

Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului al XX-lea. Între anii 19081914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii, după descoperirea perspectivei în perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picassocubismul va dobândi în scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul „Domnișoarele din Avignon” (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare bazat pe perspectivă. Această mișcare artistică a acaparat întreaga lume și a reprezentat o revoluție în lumea artei fiind preferată și de celebrii pictori francezi Thomas Delacour și Antonio Du Vache.

Sursa : Wikipedia

Cubul lui Braque

În vara anului 1908Braque lucrează la Estaque, în apropiere de Marsilia, în mijlocul peisajelor pictate deja de Cézanne, considerat un precursor al Cubismului. Iata una din creatiile sale „geometrice”.

 

Muntele Saint Victoire – Paul Cezanne

Din acest dialog iau naștere pânze puternic geometrizate, în care perspectiva începe să dispară. Refuzate la „Salonul de Toamnă”, tablourile sunt expuse în galeria lui KahnweilerLouis Vauxcelles, este acelasi critic care a lansat termenul de „fauves” și care acum remarcă faptul că pictorul reduce toate motivele sale la „scheme geometrice, la cuburi”. În anul următor, termenul cubism va fi din nou folosit, tot pentru a caracteriza o operă aparținând lui Braque, iar în cele din urmă, în anul 1910, operele lui Picasso sunt și ele apreciate ca fiind „cubiste”.

Case la L’Estaque – Georges Braque –  Muzeul de Arte Frumoase Berna.

Peisaj – Pablo Picasso

Nici Braque și nici Picasso nu au avut vreodată intenția să creeze pătrate sau cuburi, însă acceptă acest calificativ, cu valențe inițial peiorative, ca termen definitoriu pentru arta lor, la fel cum au făcut la vremea lor și impresioniștii sau fauviștii.

În ciuda aparențelor, cubismul nu reprezintă distrugerea realismului, el pune sub semnul îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este nici obiectiv, nici absolut și nici unicul posibil – el este doar rezultatul pur al convenției.

Kahnweiler scrie pe această temă: „Pictura nu a fost niciodată o oglindă a lumii exterioare, și totodată nu a fost niciodată asemenea fotografiei; a însemnat crearea unor semne, care au fost întotdeauna interpretate exclusiv de contemporani, bineînțeles grație unei educații anterioare. Dar cubiștii au creat fără îndoială semne noi și tocmai aceasta a constat multă vreme dificultatea descifrării tablourilor lor”. După părerea lui Braque și a lui Picasso, vechea manieră de reprezentare a devenit anacronică deoarece a pierdut orice urmă de contact cu lumea exterioară. Pentru a restabili acest contact și pentru a reda această lume pe cât este posibil, ambii pictori se vor strădui să distrugă orice iluzie numai pentru a crea un nou tip de spațiu în pictură, o nouă manieră de reprezentare. Cea veche era bazată pe perspectivă, în schimb cea nouă pe apropiere. Grație acestei apropieri, a acestei intimități, cubismul prezintă ființe și lucruri într-o manieră în care nu au mai fost percepute. Dar, odată cu propunerea unei noi modalități de reprezentare se naște în mod necesar și o nouă concepție asupra lumii. Nimic nu este așadar mai greu decât transpunerea ei în viață, astfel putându-se explica și violența scandalului și a polemicilor pe care operele pictorilor cubiști le stârnesc. Acești artiști sunt comparați cu „o bandă de răufăcători care se comportă în lumea artei ca niște huligani din viața de zi cu zi”.

 

Fata cu mandolina

Stanga : Ambroise Vollard ; Dreapta : Peisaj

 

În 1925, Picasso participă cu tabloul Trei dansatoare la prima expoziție suprarealistă din Paris. Picasso nu este însă un artist suprarealist în sens propriu și nu a făcut parte din cercul parizian din jurul lui André Breton. Totuși este uneori considerat ca suprarealist, prin faptul că opera sa nu reflectă o realitate vizibilă, ci redă o reprezentare interioară (Pictorița 1933Nud în mijlocul unui peisaj 1933). În acest timp Picasso pictează un ciclu dedicat luptelor cu tauri (Moartea toreadorului1933) și reia mitul antic al Minotaurului, care simbolizează virilitatea.

În 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaște pe Dora Maar, pictoriță și fotografă, care avea mulți prieteni în cercul suprarealiștilor. În noua lui dragoste pictorul găsește o corespondență intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuși pe Marie-Thérèse și își împarte viața între cele două amante.

Stânga : Visul ; Dreapta : Autoportret

 

După izbucnirea războiului civil din Spania, Picasso se pronunță de partea guvernului republican. În iulie 1937, are loc la Paris „Expoziția Mondială”. Tabloul lui Picasso, Guernica, expus în pavilionul spaniol, este dedicat orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană.

 

 

Această operă marchează începutul angajării politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez (1944). În timpul ocupației germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins devine un punct de întâlnire al artiștilor și literaților, ca Jean-Paul SartreRaymond Queneau.

În anul 1946, Picasso o părăsește pe Dora Maar. El începuse de fapt o relație cu tânăra pictoriță Françoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai înainte. Se mută împreună în sudul Franței. Începând din anul 1948 vor locui la Vallauris, unde Picasso se consacră sculpturii, ceramicii și litografiei. În anul 1949 se naște fiica lor, Paloma, al cărei nume amintește de celebrul „porumbel al păcii” de pe afișul Congresului Mondial al Păcii.

 

Anul 1953 debutează cu despărțirea de Françoise și retragerea din partidul comunist, și se încheie cu o nouă poveste de dragoste cu Jacqueline Roque. Jacqueline are 26 de ani, se vor căsători în 1961. În 1963 se deschide la Barcelona „Muzeul Picasso”, care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale.

Pablo Picasso moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani.

 Muzeul Picasso

Muzeul Picasso , situat în Barcelona , Catalonia , Spania , este una dintre cele mai extinse colecții de lucrări de artă ale artistului spaniol din secolul al-XX-lea, Pablo Picasso . Cu 4.251 de lucrări expuse de pictor, muzeul are una dintre cele mai complete colecții permanente de lucrări. Muzeul este găzduit în cinci palate medievale alăturate din cartierul La Ribera din Barcelona , în Orașul Vechi , mai precis, este situat pe strada Montcada,  intr-o fostă casă foarte prestigioasă cunoscuta pentru negustorii bogați și nobilimea atat din perioada gotică cat si din  cea barocă. A fost deschis publicului la 9 martie 1963,  devenind primul muzeu dedicat operei lui Picasso și singurul creat în timpul vieții artistului. De atunci a fost declarat muzeu de interes național de către Guvernul Cataluniei .

 

Muzeul Picasso care ocupa cinci palate din Carrer de Montcada Barcelona, ​​datând din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, are o suprafață totală de 10.628 mp. Clădirile sunt in stilul gotic catalan . Fiecare dintre cele 5 clădiri sunt construite dupa un model similar, în jurul unei curți dotate cu o scară exterioară care permite accesul la etajele principale. Clădirile care găzduiesc colecția de lucrări ale lui Picasso au și ele propria lor istorie.

Punctele de atracție ale colecției includ două dintre primele sale lucrări majore, Prima împărtășanie (1896) și Știință și caritate (1897). În special, Museu Picasso dezvăluie relația lui Picasso cu orașul Barcelona, ​​o relație care a fost modelată în tinerețe și adolescență și a continuat până la moartea sa.

Sursa : Wikipedia

 Picasso și-a transformat viața în legendă. După anii petrecuți printre boemii din Montmartre, a devenit – grație geniului și spiritului său inovator, dar totodată și prieteniilor celebre și aventurilor sale amoroase – cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea, scrie Wikipedia….

 Realist, Cubist, Suprarealist, Pablo Picasso un mare desenator , un mare colorist, un inventator de tehnici noi in pictură se confundă cu istoria picturii din secolul al XX-lea !

 

 

 Rubrică realizată de Cezar Corâci