Ati auzit de Eugène Fromentin ? Pictorul ? Scriitorul ? Criticul de arta ? 

 

Eugène Fromentin ( 1820– 1876) a fost un pictorscriitor și critic de artă francez.

Fromentin Critic de Arta

Modest Morariu scria :”Se cuvine, pentru a comenta  criticul de artă care a  fost  Eugene Fromentin,  să  subliniem  inca  o  dată  primul  său  merit,  acela  de-a  considera pictura ca o artă autonomă, şi asta cu atit mai mult cu cît, de atunci  şi pină in zilele  noastre,  gustul marelui public  a evoluat  puţin  şi puţini sunt cei  care fac efortul de-a vedea intr-insa  altceva decît o  copie  servilă a realitatii, o ramură în imagini a literaturii, un fel de succesiune artizanala a fotografiei, un pretext de fraze. Esenţial în evitarea·acestei erori fundamentale este modul în care abordăm problema subiectului in  pictură, de  unde  necesitatea  de-a  separa  subiectul  propriu- zis pictural de  acela care reproduce realul . A judeca pictura prin subiectul sau şi  a   neglija  problema   limbajului   specific   înseamnă   a  ieşi  din   pictură, a o aservi fie naturalismului plat, fie  diverselor  fluctuaţii  ideologice. Desigur, şi paranteza se impune, a da precădere cu exclusivitate problemelor  de  limbaj  comportă  riscul  nu  mai  puţin  grav  de-a  vida  pictura de orice  semnificaţie,  de-a o  reduce  la experimente  sterile- risc valabil de altfel pentru  oricare  altă  artă.

Or, importanţa lui Fromentin ca teoretician este aceea de-a formula principii  perfect  viabile  in  problema  subiectului  pictural,  criticul  de artă   depăşind   astfel  executantul.

Rezultă in continuare că adevărata menire a picturii nu-i exactitatea fotografică şi documentară ci reprezentarea unui adevăr omenesc mult mai amplu pentru a putea fi limitat în aparenţe imediate şi pe care o reproducere  a   imediatului   le  eludează  de  fapt.   Invocăm   in   sprijinul acestei teze o afirmaţie esenţială din Maestri de odinioara : ”Arta de a picta nu-i altceva decit arta de a exprima invizibilul prin vizibil”. A spus acelaşi lucru, prin 1400, şi Cennino Cennini în a sa Libro delle arte: ”Pentru a picta e nevoie de imaginatie interminabila, ca să putem descoperi lucruri invizibile ascunse in umbra obiectelor din natură”

Eugene Fromentin isi afirma crezul in Prefata la „Maestri de Odinioara” : Am să trec prin muzee, dar n-am  să fac inventarul lor. Mă voi opri in faţa anumitor oameni ; nu le voi povesti viaţa şi nu le voi cataloga operele, nici chiar cele conservate de compatrioţii lor. Voi defini doar, aşa cum le inţeleg eu, in măsura in care pot să le descifrez, unele trăsături fizionomice ale geniului sau ale talentului pictorilor. Nu voi aborda cituşi  de puţin chestiuni prea complicate ; voi evita adîncimile, genunile.

Arta de a picta nu-i altceva decit arta de a exprima invizibilul prin vizibil ;

Si mai departe : ”Presupun de altfel că cititorul căruia mă adresez imi seamănă indeajuns pentru a mă urma fără prea multă osteneală, dar este in acelaşi timp destul de diferit pentru a-mi oferi plăcerea de a-l contrazice, punind un pic de pasiune in dorinţa de a-l convinge.”

Am admirat intotdeauna stilul literar al lui Eugene Fromentin. Mari critici literari afirma ca Eugene Fromentin este unul din cei mai mari stilisti din literatura universala….Un mare artist si in scris !

Fromentin Pictor

Pictorul francez Eugene Fromentin , s-a născut la La Rochelle în decembrie 1820. După ce a părăsit școala, a studiat câțiva ani la Louis Cabat, pictorul peisagist.

Fromentin dovedeşte de timpuriu vocaţia literaturii, pe care insă o neglijează in favoarea picturii, influentat fiind de tatăl său, medic alienist şi, in momente  de răgaz,  pictor  amator,  autor de peisaje cam  uscate şi reci, pe gustul celui de al II-lea Imperiu.  Îndrumat de acesta, Eugene Fromentin  îşi  însuşeşte  mijloacele  artei  de-a  picta.   E  vorba  însă  mai mult de un fel de a-şi petrece timpul liber, un «passe-temps»  cum  s-ar spune, bun  să umple  orele goale ale unei profesiuni mai  temeinice  şi mai  realiste  decit  aceea de artist.  Într-adevar,  la  Paris,  el  urmeaza studii de drept pentru a se consacra fie magistraturii, fie baroului. Între timp işi reia preocupările  de ordin  literar  scriind  versuri şi alcătuind planul unui  eseu  despre  Sainte-Beuve.  Hotărîrea  de-a  se  dedica  picturii  stirneşte indăratnicele împotriviri ale familiei. În cele din urma, ea triumfă totuşi. În atelierul lui Remond (Jean Charles Joseph), maestru al peisajului numit «eroic», apoi la Cabat (Nicolas Louis), un peisagist  cu efecte  realiste  şi  căutător al simplitătii, inzestrat cu  un sincer sentiment al naturii,  Fromentin işi continui ucenicia de pictor.

Calareti arabi

Fromentin a fost unul dintre primii interpreți picturali ai Algeriei, fiind capabil, în timp ce era destul de tânăr, să viziteze țara și oamenii care sugerau subiectele majorității operelor sale și să-și stocheze memoria, precum și portofoliul său, cu pitorescul și caracteristicile detaliilor despre viața nord-africană.

În 1849 a obținut o medalie la clasa a doua. În 1852, a efectuat o a doua vizită în Algeria, însoțind o misiune arheologică, apoi a finalizat acel studiu minutios al peisajului țării și al obiceiurilor oamenilor săi, care i-au permis să ofere apoi lucrărilor sale acuratețea realistă care vine din cunoaștere intimă. Într-un anumit sens, lucrările sale nu sunt mai multe rezultate artistice decât contribuții la știința etnologică.

Primul său mare succes a fost produs la Salonul din 1847, de Cheile de la Chiffa.

In anul  1849, la Salonul oficial, tinarul Eugene Fromenrin cunoştea primul succes care i-a adus şi consacrarea. Cele cinci pinze ale sale fusesera acceptate, iar autorul lor obţinea o medalie; din  clipa aceea, favorurile criticii” şi ale publicului aveau sa il însoţeasca pe tinarul pictor orientalist pana la sfirşitul vieţii, făcînd din Fromentin un personaj cvasi-oficial în arta epocii. In aprecierile de care se bucura, este remarcat farmecul şi expresivitatea tablourilor sale exotice cu subiecte culese din lumea orientului şi din Sahara, poezia şi lirismul lor romantic, cultura plastică pe care se întemeiază, precum şi unele experienţe

considerate foarte  îndrazneţe,  cum ar fi de pilda  sugerarea vîntului, prin spaţiul pictural. Mai tîrziu, în cronica sa consacrată Salonului  Baudelaire  va  comenta  prezenţa  lui  Fromentin  cu elogii .

Cheile de la Chiffa

 Fromentin a fost mult influențat în stil de Eugène Delacroix. Lucrările sale se disting prin compoziție izbitoare, o mare dexteritate în manevrarea și strălucirea culorii. În ele se redă cu mare adevăr și rafinament măreția inconștientă a atitudinilor și gesturilor barbare și animale. Lucrările sale ulterioare arată totuși semne ale unui spirit epuizat, însoțite sau cauzate de slăbirea fizică.

Pe Nil

Sursa : ArtSender

In acelaşi an 1859 Fromentin obţine la Salon  medalia  intaia  pentru pictură şi i se acordă  Legiunea de onoare.  În scurt timp va intra şi în juriul  Salonului şi va fi invitat la Curtea imperială. În fine, în  1866, obţine medalia intaia la Expoziţia Universala. Dar, in ciuda acestor succese, drumul sau către pictură nu fusese lipsit de numeroase greutăti.

În anul 1846, împreună cu prietenul său, orientalistul Labbe, călătoreşte pentru prima oară in Algeria. Peisajul african il fascinează şi-1 inspiră.  Reintors la  Paris,  incepe  să picteze cu multă sîrguintă.  Este momentul cand exotismul se bucură de altfel de mare vogă; nume astăzi  uitate- Belly,  Dehodencq,  Ziem,  Tournemine,  Guillaumet­ îl ilustrează, şi putem presupune că gustul său fusese deja contaminat.In acest sens cu doi ani in urmă, în 1844, pictorul Marilhat avusese o Expoziţie de tablouri din Orient, care desigur că nu  1-a lăsat nepăsitor. În  1847-1848  se  reintoarce  in  Algeria  şi  aceste călatorii îi înviorează vocatia scriitoricească, imbinând-o cu preocupările sale pentru pictură. O vară in Sahara şi un an in Sahel vor cristaliza impresiile  pictorului  scriitor.

Vara in Sahara

 

Citam din nou din Modest Morariu : “In  cele  din  urmă  discernămlntul  mai sigur  al  posteritătii  va  decide  categoric  in  favoarea  scriitorului,  fapt despre care ne putem convinge astăzi. Într-adevăr, exceptând istoriografia picturii şi lexicoanele, cine se mai preocupă de pictorul Eugene Fromentin? Iar aceste consemnări sunt pur informative, determinate mai mult de cariera strălucită a criticului de artă şi a scriitorului Fromentin. Aş numi pictura sa o pictură de confluentă,  căci nu-l putem clasa nici ca romantic  pur, nici ca  realist,  nici ca pictor academic,  sau  neo-clasic şi cu atât mai putin ca impresionist, pentru a folosi reperele pe care ni le  impune  astăzi istoria picturii din epoca sa. Tablourile  lui  sunt  elegante,  rafinate,  executate  cu  îndemânare, tehnici şi mijloace destul de eclectice în care descifrăm influenta unui Dechamp sau a lui Delacroix şi împrumuturi  de la olandezi (Wouverman, Van der Meulen), agreabile la prima vedere şi nimic mai mult. Însuşi Fromentin  ne oferă primele  îndoieli  cu privire  la  pictura sa,. pe care   n-o  consideră  altceva   decit   o  meserie   ca  să trăieşti,  după  cum  ne relatează Jurnalul fraților Goncourt reproducând propriile  sale cuvinte.

Vanatoare la Heron

În 1876 a candidat la Academie.Nu a fost acceptat. A murit brusc la La Rochelle pe 27 august 1876.

Într-o scrisoare din  1873, deci cu doi ani  înainte de-a muri, adresată prietenului său pictorul Alexandre Bida,  el  mărturiseşte cât de puţin îl iluzionează propria sa pictură: «Îmi fac mai departe meseria mîrîind, gemînd, foarte obosit uneori, neavînd prea· multe iluzii nici cu privire la ceea ce fac, nici cu privire la ceea ce-mi rămîne de făcut ( . . .) Dacă tăinuiesc dispreţul pe care mi-l inspiră (pictura- n.n.) asta numai pentru a cruţa o profesiune care, la urma urmelor, valorează exact ca oricare alta, și pe care o  respect pentru ca s-o  respecte si ceilalti».

Nu-i greu de presupus că această neîncredere amară,  subânţelegând chinul nerealizării, nu-i un simplu acces; 1-a insoţit de-a lungul intregii sale vieţi, favorizată de un temperament  romantic, veşnic torturat de probleme, oscilând, după cum îi reproşează prietenul său Armand de Mesnil,   «între  entuziasme  înfrigurate si căderi».  Şi  dacă  nimeni   nu   face astăzi caz de pictura lui Fromentin, dacă numele său de pictor  se pierde in noianul de artişti care au populat epoca, dacă însăşi elogiile unui Baudelaire si-au pierdut validitatea in timp, scriitorul care a dublat pictorul 1-a şi salvat in interesul posterităţii.

    

Cu toate acestea Pictorul Eugene Fromentin este unul din putinii pictori care a avut onoarea sa isi vada un tablou expus la Luvru !

 

Fromentin Scriitor

Dar trebuie remarcat faptul că picturile lui Fromentin arată doar o parte a unui geniu care a fost probabil și mai fericit exprimat în literatură, deși, desigur, cu mai puțină profuzie. Dominique, publicat pentru prima dată în Revue des deux mondes în 1862 și dedicat lui George Sand, este remarcabil printre ficțiunile secolului pentru observarea delicată și imaginativă și pentru seriozitatea emoțională. Alte lucrări literare sunt Visites artistiques (1852); Simples Pèlerinages (1856);Les Maitres d’Autrefois (1876).

Ca scritor preocupat de pictura, făcând aşadar abstracţie de Fromentin-pictorul, e cazul să-1 integrăm pe autorul „Maestrilor de Odinioara” intr-un context mai amplu.  Interesul  pentru  pictură  al  scriitorilor din secolul trecut işi găseşte multiple şi răsunătoare exemplificări. Există literatul, pentru care pictura este o anexă a literaturii şi ca atare este privită prin lentilele ei.  În acest  sens,  incompetenta şi  lipsa de gust a lui Emile Zola  sunt notorii, dacă n-ar fi  să amintim decât atitudinea sa opacă şi agresivă faţă de geniul lui Cezanne. Tot un literat este şi Theophile Gautier ale carui cronici se mărginesc la simpla narare a tablourilor. În cazul fraţilor Goncourt, ei înşişi pictori şi gravori, critica se face din punctul de vedere  al picturii, prin judecarea formelor şi-a coloritului, deşi  gustul lor este îndoielnic.  Îl  admirau prea  mult pe un  Dechamps în  dauna  unor  pictori  ca  Delacroix,  lngres,  Corot,  Courbet;  pe un Raffaelli sau un Nittis în dauna lui Monet, a lui  Degas,  a lui Renoir. Există apoi scriitorii iubitori de artă,inzestraţi cu o percepţie predominant sentimentală, de foarte bună calitate, cum e Stendhal, pentru care pictura, ca şi muzica, este un mijloc de acces la euforia pe care ţi-o provoaca iubirea.L-am  putea   aminti   în   altă   ordine   de   idei   pe   Hippolyte   Taine, estetician   prea   aservit   teoriei   sale   deterministe   cu   privire   la  rasă, mediu   şi   moment,   prea   înclinat  la   ierarhizări.   Ultimul   exemplu, şi cel mai  stralucit,  ramine Baudelaire, de altfel un remarcabil desenator.

Cu privire la scriitorul Eugene Fromentin,  e  necesară o  disociere: întâi scriitorul  pur,  autorul  celebrului  roman   Dominique ,  apoi  criticul de  artă  care,  înarmat  cu  o  cunoaştere  temeinică  a  problemelor  picturii, le dezbate cu mijloacele  superioare de expresie ale  scriitorului.  Pe  langă cele două titluri citate în legătură cu călătoria sa in Africa, e momentul să  pomenim  aici  volumul :  Les  Maîtres d Autrefois Maestri de odinioară.

Dar înainte de-a comenta această carte, câteva cuvinte despre «scriitorul pur», mai exact despre romanul Dominique, se impun tocmai pentru a lumina mai bine personalitatea autorului Maestrilor de odinioară.

Apărut pentru prima oară in 1862, în Revue des Deux Mondes, cu o dedicatie adresată scriitoarei George  Sand,  apoi  în  volum,  în  1869 şi,  în sfirşit,   în  noiembrie   1876, în  ediţie  definitivă,   romanul  lui  Fromentin a  cunoscut  de  la  bun  inceput  un  succes  ce  nu  se  dezminte  nici astăzi. Îl regăsim în toată prospeţimea lui iniţială, neatins de praful timpului, graţie realelor sale calităţi.

O analiza a romanului arată : « Procedeul pe care se constituie acest roman este frecvent în literatura romantică. Povestitorul transcrie confesiunea eroului, pe care-l cunoaşte întâmplător, cu prilejul unei vânători.

Babelio

Dominique de Bray duce o existenţă paşnică de  gentilom  rural,  în  mijlocul familiei  sale.  Dar,  dincolo de  liniştea  dobindită, în această  existenţă se ascunde drama unei  renunţări.  Îndrăgostit  din  adolescenţă  de  verişoara sa,  domnişoara  Madeleine  de  Nievres,  Dominique  tăinuieşte  un timp pasiunea sa devoratoare. Cind i-o mărturiseşte, e prea tirziu: Madeleine se măritase. Însufleţită de cele mai bune intenţii, ea caută să isi consoleze prietenul, constatând înspaimântată ca îl iubeşte ; face totul pentru a îl indeparta. Dominique încearcă să îşi croiască un drum în literatură iar în  cele  din  urmă, renunţă, aşa  cum  trebuise  să  renunţe  şi la iubire, se retrage pe domeniul său.

Sâmburele autobiografic al romanului este cert. Comentatorii au analizat cu multă exactitate caracterul său memorialistic deghizat. Ne mărginim să menţionăm că modelul domnişoarei de Nievres este prietena din copilarie a scriitorului, Jennie Caroline Leocadie Chesse  fiica  unui căpitan de cursă lungă, născută în insula Mauriciu şi stabilită în La Rochelle. Era cu patru ani mai în vârstă decât Fromentin, iar când se măritase, acesta împlinea patrusprezece  ani.  Abia doi ani mai târziu avea să realizeze el marea lui pasiune.  Iubirea eşuată a lui Dominique este mutaţia pe planul romanesc a eşecului sentimental al scriitorului. Spunem eşec fără sa fim prea convinşi că am folosit cuvântul potrivit. Ideea de bază a romanului este aceea a renunţării pentru care trebuie sa optezi atunci când n-ai puterea, sau împrejurările nu te ajută să-ti realizezi propria imagine râvnită. Dar, în raport cu tatentele noastre multiple, viaţa ne constrânge permanent la opţiuni care, retezând unele ramuri îngăduie altora să crească. Înţelepciunea este să fructifici ceea ce ţi-a rămas. Depinde de  unghiul  din  care privim pentru a vedea în destinul lui Dominique o ratare, sau dimpotrivă, o acceptare înţeleaptă a existenţei, întemeiată pe principiul teleologic al raţiunii suficiente. Înlocuind termene aforismului  camusian:  Dominiquc  pierde  pasiunea, dar  câştigă  o  altă existenţă ale cărei valori nu sunt neglijabile şi cu care pare să se împace.

Pe de alta parte, calităţile de analist ale scriitorului servesc excelent criticul de artă ; îl înarmeaza cu o întelegere mai cuprinzătoare, mai adâncă a ceea ce am numi sufletul picturii. Pictorul, la rându-i, aduce o bună cunoaştere a meseriei de-a picta, controlându-1 pe literat, pentru ca acesta să nu piardă din vedere faptul că pictura trebuie privită prin ea însăşi, ca o artă de sine stătătoare, cu limbajul ei propriu,  şi nu aservind-o altor  moduri de creaţie.

Maestri de odinioară la apariţia sa, în 1876, cu trei luni înainte de moartea scriitorului, obţine un  mare  succes.  Cu un  an  în  urmă,  în iulie 1875, Fromentin făcuse o călătorie prin Belgia şi Olanda.  Impresiile prilejuite de întilnirea sa cu pictorii flamanzi şi olandezi, precum şi cu primitivii secolului de aur constituie materia acestei carti.

Ca scriitor si critic de arta Eugene Fromentin a reusit. A ramas in istoria literaturii si criticii de arta fiind mereu prezent.

Astfel :

Dominique  apare in 704 ediții publicate între 1862 și 2018 în 18 limbi și poate fi gasit in 3.734 de biblioteci membre WorldCat din întreaga lume

Maestrii de odinioara apare in 237 ediții publicate între 1870 și 1965 în 5 limbi si poate fi gasita de 957 de biblioteci membre WorldCat din întreaga lume.

 

 

Rubrica realizata de Cezar Corâci