Dar în ceea ce privește America?
Trecând la America, acolo, într-adevăr, lucrurile stau puțin altfel. Ceea ce pot să spun, iarăși, într-o anumită cunoștință de cauză, este că, de multă vreme, SUA au detectat în China principalul lor competitor în lumea contemporană. Și, de multă vreme, și-au pus în agendă, măcar ca o probabilitate, o confruntare directă și decisivă cu China.
China a fost conștientă de această chestiune și iată că unul dintre argumente, o discuție pe care eu am purtat-o cu fostul ministru de externe chinez, cu niște ani în urmă, și în care el mi-a spus – discuția era neoficială – că viitorul securității mondiale va depinde de relația dintre China și SUA. Și ajungem în ziua de azi să ne dăm seama, din ce în ce mai mult, că, într-adevăr, securitatea lumii depinde de relația dintre China și America.
În contextul pandemiei pe care o parcurgem această afirmație este în mod evident adevărată. Deci, ceea ce vreau să spun este că America a luat în considerare de multă vreme confruntarea cu China, dar a încercat, așa cum face orice strateg, să o declanșeze într-un moment convenabil. Lor, Statelor Unite.
De aceea, a încercat o relație cordială cu China, mai ales într-un moment în care economia americană avea nevoie de debușeele chineze. Corporațiile americane se puteau înzdrăveni, sau puteau progresa delocalizându-și, transferându-și industriile în China, moneda americană se putea menține, susține, de asemenea, printr-o anumită relație pe o piață financiară în care China coopera cu America.
Deci, ținând seama și de aceste elemente, SUA au fost interesate să amâne momentul confruntării, cu speranța că acel moment va sosi atunci când SUA vor fi într-o poziție favorabilă pentru a intra în luptă.
Cred că, cel puțin pentru unii decidenți americani, momentul acesta a sosit. Iar el nu este numai momentul dorit, poate că nu este chiar momentul ideal, dar este și un moment impus de situația de pe teren.
Deci, pe de o parte, pandemia creează un cadru favorabil pentru declanșarea conflictului cu China. Iată, este acuzată acum că a infectat lumea cu coronavirus, așa cum acum niște ani, la o scară mult mai mică, Saddam Hussein era acuzat că deține arme nucleare cu care va face praf omenirea. Și s-a văzut că nu deținea.
Deci, acesta este aspectul favorabil, avem un casus belli, care se pare că este întotdeauna necesar, pentru că popoarelor este nevoie să li se ofere un casus belli.
Liderii se pot lua la harță când doresc, dar chiar și în state mai puțin democrate, este foarte greu să pornești la un război pe plan extern, fără să ai o minimă înțelegere din partea poporului. Or, iată că acum popoarele pot fi intoxicate cu această idee: trebuie să luptăm cu China, pentru că ei sunt cei care ne-au infectat pe noi.
Asta este, ca să zic așa, stimulul pozitiv al intrării în luptă. Stimulul negativ al intrării în luptă, din perspectivă americană, este faptul că iată, China și-a reluat activitatea economică în condițiile pandemiei, înainte ca Occidentul european și SUA să fie capabile a o face. Deci, China începe deja să producă, în timp ce ceilalți, încă nu. Pe de altă parte, China mai are încă un avantaj, avantajul imensei sale piețe interne, pe care se poate baza.
Și al resurselor naturale…
Resurse naturale mai au și alții dar, în ceea ce privește China, ea are o mare piață. Dacă piața americană sau europeană nu mai poate cumpăra din China, nu e chiar o problemă, pentru că există suficienți cumpărători pe piața internă a Chinei. Și atunci, pe de o parte, economia chineză a reînceput să producă, pe de altă parte, piața este la îndemâna lor, și pe de a treia parte, cu cât oferta de bunuri pe piața vest europeană și americană va scădea, pentru că economia nu produce, cu atât mai mult vor găsi debușee pe piața externă chinezii.
Iar bunurile pe care ei le vor vinde vor fi, ca de obicei, la prețuri accesibile, inclusiv pentru populația pauperizată de pandemie din spațiul euroaltlantic. Deci iată că, dacă mai așteptăm mult, distanța dintre Occidentul euroatlantic și China se va mări. De aceea, eu cred că acesta este un alt impuls, de data aceasta pe un aspect negativ, pentru ca SUA să pornească într-o confruntare deschisă.
Care este locul și rolul României într-o asemenea situație, pentru că America tocmai a anunțat că își mărește efectivele militare pe teritoriul României? Care vor fi repercursiunile politice și economice asupra României care, pe de o parte, este membră a UE, care nu cred că dorește un conflict deschis cu China, iar pe de altă parte, este partener strategic al Americii?
Da, e foarte bine spus, două mici mențiuni aș face aici, două mici comentarii înainte de a răspunde la întrebare. Pe de o parte, UE a martelat China tot timpul, așa cum am spus, în ideea de a o deschide către o mai bună cooperare. Deci UE nu dorește îngenuncherea Chinei, ci dorește doar să găsească în China un partener convenabil pe care, în acest scop, îl fasonează, cum o duce pe ea capul. Așa încât într-adevăr, la limită, UE nu va fi fericită să vadă un război chino-american, mai ales dacă acest război s-ar purta pe teritoriul ei… așa cum ne cere de fapt America nouă, astăzi, României, nu numai să expulzăm tehnologiile chineze și să escaladăm retorica antichineză, dar să ne luptăm cu chinezii și în Ungaria, de pildă… Acolo chinezii și-au stabilit niște capete de pod importante din punct de vedere economic, și economicul trage după el politicul.
Pe de altă parte însă, UE nu va putea lăsa acest război odată declanșat să fie purtat numai de americani, pentru că europenii vor dori să se legitimeze și ei la masa negocierilor, cum era într-un banc, cine nu mănâncă bătăturică, nu primește ochișorul, … așa încât de aia zic că există pericolul ca, a contre coeur, împotriva convingerilor și dorinței, să fie, totuși, antrenată într-o înfruntare chino-americană.
Asupra României se fac clare, clare presiuni, pentru ca România să intre în acest dispozitiv de luptă. În ciuda, voi repeta mereu, intereselor obiective ale României, de a avea o relație bună cu China, interese care s-au dovedit și în anii comunismului când, datorită relației chino-române, România a reușit să-și întărească independența față de Uniunea Sovietică.
O altă remarcă ar fi că SUA, de astă dată, vor, într-adevăr, să-și tranșeze rivalitatea cu China, numai că le este foarte greu să pornească acest război în condițiile în care Rusia și alții, dar Rusia în special, va fi de partea Chinei.
În aceste condiții, eu cred că întărirea prezenței militare americane în zone precum România, în vecinătatea apropiată a Rusiei, are în vedere nu atât o confruntare cu Rusia, ci punerea Americii într-o postură favorabilă pentru a realiza o pace cu Rusia, o normalizare a relațiilor, o alianță cu Rusia, sau cel puțin pentru a scoate Rusia din alianța cu China, marcând și elementele contradictorii ale acestei alianțe. Așa văd lucrurile.
Și, din punctul ăsta de vedere, România este, sigur, mai puțin utilizată și mai puțin utilizabilă întrucât, în România, din diverse rațiuni, există un ruso-scepticism, ca să nu spun mai mult, destul de marcant, și va fi foarte greu ca România să fie folosită ca punte între SUA și Rusia.
Dar, România poate fi foarte bine folosită tocmai ca o pisică care poate fi arătată. Pisică proprietate americană, care poate fi arătată Rusiei. Deci intrăm aici în războiul chino-american dus pe teritoriul Europei și suntem un cartonaș galben pe care americanii îl arată Rusiei, în speranța că se vor înțelege cu Rusia.
Într-un asemenea joc înțelegerea care, probail că va veni, eu cred că este destul de avansată, trebuie să aibă un preț, și de regulă îl plătesc ăștia ca noi. Cei mici care au fost prinși în focul încrucișat al celor mari.
Interviu realizat de Cezar Corâci
