Școala de la Barbizon

 Școala de la Barbizon a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele vine de la mica localitate Barbizon situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau (departamentul Seine-et-Marne), care devine locul preferat de întâlnire și de creație al artiștilor, devenind astfel leagănul unei școli de pictură. Membrii fondatori ai acestei școli au fost Jean-Baptiste Camille CorotThéodore RousseauJean-François Millet și Charles-François Daubigny, la care se alătură încă un mare număr de alți artiști, printre care și Nicolae Grigorescu. De asemenea atestat barbizonist de vara e si Ion Andreescu. Ca rezultat al operelor lor, peisajul francez se înnobilează. La influența peisagiștilor olandezi și englezi, artiștii barbizonieni situează în prim-plan pictura de atmosferă, renunțând în mare parte la stilul clasicist.

Théodore Rousseau: Stejari în pădurea din Fontainebleau – Saint Louis Art Museum, USA

Termenul a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890 datorită lucrării criticului de artă scoțian David Croal Thomson intitulată „The Barbizon School of Painters”. De atunci termenul a fost pus sub semnul întrebării de mulți critici de artă, care contestă ideea că ar fi existat o adevărată „școală” de pictură în Barbizon, fiind vorba de fapt de un grup de artiști cu stiluri foarte diferite și din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspirație peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau și din împrejurimile sale.

Sursa: Wikipedia

 Începând din anul 1820, tot mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții sale naturale. Théodore Caruelle d’Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la PeñaThéodore RousseauJacques Raymond BascassatAntoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly.

La inițiativa lui Père Ganne, se deschide și la Barbizon un han, care în curând va devenit locul preferat al pictorilor. În 1847, Théodore Rousseau este primul care se stabilește la Barbizon. Cumpără o casă în care vor fi primiți cu ospitalitate în orice perioadă a anului artiștii sosiți în localitate. Doi ani mai târziu, Jean-François Millet și prietenul său, sculptorul Charles Jacque, se stabilesc aici împreună cu familiile lor.

Barbizonul devine în scurt timp locul de întâlnire a tinerei generații de artiști. Aici se leagă prietenii și se desfășoară discuții aprinse. Tendința comună este întoarcerea la peisagistică, mai ales sub influența picturii flamande. Sunt apreciați artiștii nordici, Pieter Bruegel cel Bătrân sau Jacob van Ruisdael, care au reușit să redea în tablourile lor mai bine decât oricine atmosfera autentică a satului. Rousseau, unul din cei mai importanți membrii ai școlii barbizoniene, considerat fondator al ei, avea multe tablouri în acvaforte ale acestor artiști. Millet rămâne mai mult sub influența picturii franceze, admirator în special al lui François Boucher și al lui Jean Honoré Fragonard.

Millet- Biserica din Gréville

 

Millet a fost unul din modelel lui…Van Gogh…Va amintiti ? Am vorbit in anul trecut despre legatura dintre Millet si VanGogh

Millet- Culegatori

O altă importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat „Căruță cu fân”. Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, deoarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în „plein-air”.

Constable-Căruță cu fân

Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea propriilor tablouri și editează un ziar propriu. În hanul lui Père Ganne au loc discuții aprinse privind actualitățile în artă și literatură. Discuțiile servesc ca bază pentru dezbaterile teoretice. Toți învață din confruntarea părerilor. Théodore Rousseau explică astfel concepțiile despre pictură: „Arta noastră reușește să atingă patosul, sentiment pe care ne străduim să îl găsim prin sinceritatea portretului, prin prisma adevărului dur. Ne străduim să studiem cu toată inima, visăm viața și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoli.”

Influența barbizonienilor depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani.

Nicolae_Grigorescu_-_Toamna_la_Fontainebleau

Ion_Andreescu_-_Iarna_la_Barbizon

Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehimaghiarielvețienibelgieni și polonezi.

„Școala” de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide drumul pentru impresionism.

Jean-Baptiste Camille Corot

 Jean-Baptiste Camille Corot (1796– 1875) a fost cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX–lea. Camille Corot este pictorul care eliberează peisagistica de restricțiile impuse de neoclasicism. A fost un maestru al picturii plein-air și, prin urmare, a influențat impresionismul, curent la a cărui naștere a asistat, fără a-l fi înțeles pe deplin. Corot poate fi socotit precursorul impresionismului.

Crezul artistic al lui Camille Corot este exprimat chiar de acesta :”Frumosul în artă este adevărul, scăldat în impresia pe care ți-a transmis-o un aspect al naturii. Nu fac parte dintre acei artiști care lucrează pe fragmente. Scopul meu este să exprim viața. Îmi trebuie un model care să trăiască cu adevărat.”

Câteva date biografice. Camille Corot se naște pe 16 iulie 1796 la ora unu și jumătate, la Paris ca fiul lui Louis-Jacques Corot și al Mariei- Françoise Oberson, proprietari ai unei case de modă.

Pe 15 decembrie 1806 Corot obține o bursă națională, care îi asigură intrarea la liceul din Rouen în aprilie 1807. La 29 iunie 1812 părinții îl retrag de la colegiu pentru a-l înscrie într-un pension din Poissy. Elevul Corot, silitor în cursul primar, vădește un interes tot mai scăzut pentru învățătură. În anul 1814 revine la Paris și este angajat funcționar în prăvălia negustorului Ratier. În 1815 trece în serviciul domnului Delalain, postăvar în strada St. Honoré. („Nu vei avea niciodată geniul afacerilor” , îi va spune patronul său.)

Dimineața. Dansul nimfelor

La 26 de ani, a abandonat o promițătoare carieră de comerciant în favoarea artei, arătând de la început o vocație puternică pentru peisaj. Domnul Corot, deși foarte sceptic în privința talentului lui Camille, îi face o rentă anuală de 1.500 de franci, îngăduindu-i astfel să se ocupe în liniște de pictură. În același an Camille intră în atelierul lui Achille Michallon, discipol al lui David. Mai târziu, referindu-se la un studiu lucrat sub supravegherea acestuia, pictorul va spune:”E mai mult un studiu de supunere, decât unul de pictură„. Curând însă, Michallon moare și Corot e primit de profesorul defunctului, Victor Bertin, adept statornic al peisajului istoric, antichizant. Corot nu-i va împărtăși maniera de a picta.

Femeia cu perla – Muzeul Luvru

Cathedrala din Chartres

 

Amintire de la Mortefontaine

În noiembrie 1825, Camille Corot face prima călătorie în ItaliaRoma și împrejurimile (ViterboNarni). În 1827 trimite de la Roma la Salonul anual din Paris două peisaje. În primăvara lui 1828 Corot vizitează NeapoleIschiaCapri și se întoarce în Franța prin Veneția.

Venetia

 Gradinile Boboli, Florenta

Vedere din Tivoli

În anul 1831 la Expoziția de la Luvru, Corot prezintă patru pânze pe care critica le califică drept plate.

În 1833, expune Magdalena în rugăciune pentru care este medaliat. Philippe Burty consideră că această lucrare marchează ruptura definitivă cu peisajul istoric și apogeul primului stil al lui Corot.

Magdalena in rugaciune

Tabloul avea să-i inspire lui Theophile Gautier versurile:

Dar iată că amurgul din înălțimi coboară;

Și umbra, tot mai deasă, prin văi se desfășoară;

Se pierd în tonuri calde seninurile clare.

Cu ochii grei, apusul se duce la culcare.

Tac greierii; străbate, prin liniștea adâncă

Numai suspinul apei călătorind prin luncă.

Tot universul doarme, iar orele tăcerii

Țes plete umezite de lacrimile serii;

În colțul cel mai sumbru, sub raza ce se stinge,

Corot, modestu-ți nume, abia se mai distinge.

Anul următor expune la Salonul anual trei pânze. În 1834 întreprinde o a doua călătorie în Italia (GenovaPisaVolterraFlorența, Veneția și lacurile italiene). Continuă să expună la toate Saloanele anuale.

Seara

În 1842 Corot prezintă salonului cinci pânze, dintre care Juriul admite numai două.

În mai – august 1843 întreprinde a treia călătorie și ultima în Italia, la Roma și împrejurimi. Corot abordează tehnica acvaforte (1845) (Amintire din Toscana).

Vedere din pădurea Fontainbleu 

Pentru Vedere din pădurea Fontainbleu primește Crucea Legiunii de Onoare (1846). În anul 1848 Salonul îi primește de data asta toate cele nouă lucrări propuse. E ales chiar în Juriu (al nouălea cu 353 voturi).

Stanga:Femeie în albastru ; Dreapta :Tanara femeie

În anul 1851 vizitează Anglia. La galeria ducelui de Westminster se arată deosebit de impresionat de Rafael și Hobbema. Se pare că în urma acelei vizite, pictorul s-a decis să coboare linia orizontului în peisajele sale.

În 1855 Salonul anual se confundă cu Expoziția Universală. Corot este unul din cei 34 de membri ai Juriului, numiți de însuși Napoleon al III-lea.

În anul 1858, un misit, domnul Boussaton, îi propune să facă o vânzare de tablouri pentru a sonda preferințele publicului. Corot ezită (nu obișnuia să-și vândă lucrărilea, iar când era constrâns s-o facă, le recupera cu prima ocazie). În cele din urmă acceptă. Vinde 38 de pânze cu 14.233 de franci. Misitul e departe de a fi mulțumit, dar lui Corot suma i se pare uriașă.

Sursa biografiei: Wikipedia

Stanga:Tiganca ; Dreapta:Copil

 În 1861 Corot ilustrează în acvaforte poemele pe care Edmond Roche i le dedicase înainte de a muri .În 1865 e vorba să primească o medalie de onoare, dar cadidatura îi este respinsă pentru că nu este „peintre d’histoire„, așa cum cerea gustul oficialităților. Acest eșec îl întristează mai puțin decât moartea, survenită în același an, a prietenului său Dutilleux, primul său cumpărător, care i-a fost și elev. În 1866 expune la salon două tablouri și o acvaforte. Se îmbolnăvește de gută.

 

A pictat si cateva nuduri celebre…le vom vedea saptamana viitoare impreuna cu alte peisaje foarte frumoase care prevestesc impresionismul

 

 Rubrică realizată de Cezar Corâci

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea