100 de ani mai târziu în Pictura Bisericească din România

Un tânăr student de la Academia de Arte Frumoase pictează în fresca de la Ateneul Român scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia sub îndrumarea profesorului său Costin Petrescuș probabil in jurul anului 1938. Cariera artistică a tânărului Zian Boca este apoi întreruptă….De abia după înlăturarea din monahism în anul 1959, Arsenie Boca a lucrat pe post de pictor bisericesc până la pensionarea sa din 1968. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu.

 

Câteva date biografice

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910Vața de SusHunedoaraRomânia – d. 28 noiembrie 1989SinaiaPrahovaRomânia) a fost un ieromonahteolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la JilavaBucureștiTimișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Studiile și formarea

S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în comitatul Hunedoara (pe vremea aceea în Austro-Ungaria). A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește – la recomandarea profesorului Nicolae Popoviciu – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism

În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.[5] În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”,  despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!” Devenit renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.
În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat.

Contribuția la colecția Filocalia

Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca „ctitor de frunte al Filocaliei românești”.

Prigoana și martiriul după gratii

După ocuparea țării de către armata sovietică, ieromonahul Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activă la Mișcarea Legionară. A fost dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 în urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului. Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009). După arestarea clerului Bisericii Române Unite în 29 octombrie 1948, mitropolitul ortodox Nicolae Bălan l-a strămutat „la cerere” pe Arsenie Boca de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, cu scopurile de a prelua mănăstirea și de „convertire a greco-catolicilor din Munții Apuseni”. Acolo a fost însoțit de alți doi călugări, unul dintre aceștia fiind Leonida Plămădeală. Boca devine stareț, iar după ce lăcașul a fost transformat în mănăstire ortodoxă de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au interzis activitatea preoțească.

În 15-16 ianuarie 1950 a fost a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 a fost din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 octombrie 1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe post de pictor bisericesc pana la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 – 40 000 de oameni.

Conform Tatianei Niculescu, Boca a fost aderent al mișcării antropozofice a ocultistului austriac Rudolf Steiner, ceea ce i-a influențat picturile de la Biserica din Drăgănescu, în care Fantasma lui Iisus Hristos iese din lespedea mormântului. De asemenea, Boca avea talente de mentalist. Fundația Arsenie Boca și-a exprimat dezacordul cu aceste susțineri ale Tatianei Niculescu.

Sursa : Wikipedia

Pictura

Sa revenim însa la creația artistică și iconografică. Desigur biografia părintelui Arsenie a influențat decisiv pictura sa. Arsenie Boca spunea despre pictura sa :”De amărăciune m-am apucat să pictez, pentru că oamenii nu m-au ascultat; în schimb, mă ascultă zidurile, pietrele, lemnele. Ele păstrează peste ani ceea ce am scris pe ele…”

În pictura lui Arsenie Boca se remarcă o puternică amprentă lăsată de personalitatea lui artistică, ceea ce a născut mai multe controverse in legătură cu canonizarea acestuia. Există o serie de reprezentări care nu sunt în concordanță cu învățătura Sfinților Părinți, sau a Canoanelor Bisericii Ortodoxe legate de iconografie. Printre acestea se numară reprezentarea Basilicii Sfântul Petru, sau pictura lui Francisc de Assisi, și a lui Ulfilas Arianul printre Sfinți.

Iulian Chivu face o analiza foarte interesantă a picturii părintelui Arsenie Boca din care vom cita cateva fragmente.

„Mulți cronicari de artă plastică ocolesc pictura bisericeasca, iar când o fac, fie că alunecă pe latura strict plastică și scapă fondul sacru al mesajului, fie că se cantonează în acesta în detrimentul mijloacelor de valorizare artistică. O prevedere în plus se adaugă cu atât mai mult dacă e vorba despre pictura Părintelui Arsenie Boca a cărei inventariere se pare că este încă incompletă, dacă avem în vedere începuturile sale artistice care fac trimiteri spre „o biserică din Bixadul Oltului, județul Ciuc, zugrăvită în frescă împreună cu profesorul Costin Petrescu” după  absolvirea în 1938 a Institutului de Arte Frumoase, cum însuși Părintele reținea într-o autobiografie, dar și lucrările de  la atelierele Patriarhiei, cât va fi lucrat acolo; motive obiective care amână un posibil și necesar album al operei sale plastice. În lipsa unor astfel de certitudini, cele mai multe referințe converg, însă, către opera de maturitate artistică a Părintelui, cea de la Biserica Sf. Nicolae din Drăgănescu. Văzându-i picturile, nu mai rămâne nicio îndoială că Părintele va fi avut o cultură solidă în ce privește istoria artelor plastice, dublată de harul său duhovnicesc cu care a exprimat mesaje sacre de o profunzime despre care niciodată nu se va vorbi suficient. Se discută despre pictura murală neopatristică a Părintelui, despre „coloritul straniu al pereților”, culori stinse care au în ele „un fel de sfârșeală timpurie, ca o primă dragoste de taină” și se reține cu o undă de mister de ce Părintele va fi ales să picteze în tempera, nu în ulei, întrebări care își găsesc răspunsul nu numai în forța de relevare a mesajului. Se știe nu de acum că tempera, mai ales cea pe bază de ou, este o tehnică fiabilă,  care dă rezistență la umiditate și la variațiile de temperatură, culorile se conservă mai bine și, în plus, se statornicesc mult mai repede, datorită capacității lor de uscare mult mai rapidă decât a celor în ulei…Or lucrurile acestea au stat la temelia opțiunilor unor muraliști celebri, precum Peter Max, Raphael, Titian, Michaelangelo, Richard Haas și alții. Cât despre neocanonismul picturii Părintelui Arsenie Boca, lucrurile sunt destul de limpezi, mai ales în condițiile artei bizantine al cărei conservatorism este recunoscut; ispita realismului, de influență occidentală, laicizează pictura, ca în experiența lui  Simion Usakov ‒ în cadrul Școlii de la Moscova ‒, după ce aceasta excelase în sec. al XV-lea cu Andrei Rubliov. Arta bizantină, din statul creștin ce a urmat Romei, aduce prin frescă mai întâi imaginea lui Christos și a Fecioarei în biserică, după victoria asupra iconoclasmului, când, pentru început, mozaicurile acoperă pereții bisericilor într-o manieră care canonizează ordinea prin normative și mai apoi prin manuale, cum ar fi de pildă cel al lui Dionisie din Furna, întocmit imediat după 1700, tradus  și la noi de Macarie . Arta zugravilor români a fost însă condusă prin norme și în literatura de specialitate au apărut numeroase studii chiar pe timpul când Părintele Arsenie Boca își încheia studiile la Academia de Belle-Arte,  dar și după aceea și nu este exclus ca Părintele să fi cunoscut Tratatul de pictură al lui Ceninno Cennini, de la 1400, în traducerea lui Dimitrie  Belisare, din 1936. Arta iconarilor noștri urmează întocmai canoanele fie și în picturile bisericilor maramureșene, executate preponderent de artiști țărani, și în ctitoriile voievodale bucovinene, în cele din Muntenia și din Dobrogea, dar și în cele din Ardeal cu tradiție în icoanele pe lemn și în cele pe sticlă, cu toate deosebirile manifestate în stil.

 

Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti – Iisus în zeghe

Tot în categoria icoanelor celebre realizate de părintele Arsenie Boca se înscrie şi reprezentarea de la Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti a Maicii Domnului cu Pruncul înveşmântat în „zeghe” .

Într-adevăr, faldurile de pe veşmântul Mântuitorului, care are culoarea gri, ar putea sugera printr-o iluzie optică (atunci când distanţa, unghiul şi iluminarea sunt cele potrivite) dungile de pe o zeghe de deţinut.

Icoana a fost pictată în 1959, an în care părintele Arsenie a fost silit să plece de la Prislop şi să intre în viaţa civilă, iar puşcăriile comuniste gemeau de deţinuţi politici. Este această reprezentare neobişnuită o pură întâmplare, un efect minor, amplificat în imaginile de pe internet de programe gen photoshop (de exemplu imaginea postată aici nu manifestă acel efect) sau totuşi avem de-a face cu un simbol camuflat în mod deliberat? Ar putea fi oricare dintre variante, dar o certitudine nu vom avea niciodată. Are însa vreo importanța ? Priviți pictura…Ce capodoperă !

 

Sfânta Mănăstire Prislop

Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric.

În anul 1564 a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica lui Moise Vodă din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.

În secolul al XVII-lea a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Episcopul Demetriu Radu s-a ocupat de refacerea mănăstirii în anul 1901.

În anul 1948 viețuiau la mănăstire trei călugări uniți, sub conducerea starețului Teodosie Bonteanu. În contextul interzicerii Bisericii Române Unite a fost detașat de la Mănăstirea Sâmbăta călugărul Arsenie Boca, însoțit de doi aspiranți monahali. Cei doi, Leonida Plămădeală și Dometie Manolache, au fost tunși în monahism la Prislop, în data de 14 septembrie 1948.

Dometie Manolache a rămas la Prislop până în anul 1952, când a fost mutat la Sihăstria Afteia de la Cioara.

Icoana lui Iisus

Din 1948 starețul mănăstirii a fost Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București.

În 1976 mănăstirea a fost reînființată, ca mănăstire de maici.

Sursa : Wikipedia

In perioada în care a stat în Mănăstirea Prislop părintele Arsenie Boca și-a pus amprenta asupra bisericii mănăstirii și a ansamblului mănăstirii. Sistematizarea curții, turnul clopotniței și desigur icoanele.

Icoana Maicii Domnului

Biserica din Drăgănescu

Drăgănescu este un sat ce aparține orașului Mihăilești din județul GiurgiuMunteniaRomânia. La recensământul din 2002 avea o populație de 502 locuitori. Biserica din localitate a fost pictată de către preotul Arsenie Boca. Biserica din Drăgănescu, având drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae,  este o simplă bisericuță de sat, ce păstrează încă, în memoria vie a comunitații ei, evlavia și credința celui ce a pictat-o.

În partea de miază-noapte a bisericii se află o troita, frumos sculptata. Pe crucea din curte stau așezate urmatoarele cuvinte: „Această Sfântă Cruce s-a ridicat întru veșnica pomenire Preacucernicului Preot Savian Bunescu, adormit în anul 2005, paroh al sfintei biserici, 62 de ani, și a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca de la , adormit în Domnul la 1989, cel ce a realizat pictura sfintei biserici, între anii 1968-1988. Veșnica lor pomenire.”

 

Pisania bisericii din Drăgănescu mărturisește urmatoarele: „Această sfântă Biserică, cu hramul Sfântul Nicolae, din satul Drăgănescu, s-a zidit din temelie în anul 1870, de către Petru Dănescu și Ion Dumitrescu, biserica veche de lemn fiind luată de apele Argeșului, cu cimitir cu tot, la o revărsare din anul 1866, când a fost construit și podul peste noul curs al râului…

.. .S-a restaurat din temelie prin subzidire, înaltarea zidului exterior, construirea bolții din pronaos și arhitectura acoperișului cu cele trei turle, toate din nou, prin osârdia și grija preotului paroh Savian Bunescu care a păstorit biserica din anul 1937, având sprijinul material al enoriașilor și al altor buni creștini care au cercetat Biserica..

 

Să privim catapeteasma…

Timp de 20 de ani, aici a viețuit si lucrat părintele Arsenie Boca. După ce a fost alungat din Mănăstirea Prislop, din pricina vremurilor necreștine, în anul 1959, el a ajuns sa lucreze la Atelierele Patriarhiei. Parintele Arsenie Boca va ajunge la Drăgănescu prin purtarea de grijă a Maicii Zamfira.

In anul 1968 el a început pictarea bisericii parohiale din localitatea Drăgănescu, lucrând la aceasta pentru mai bine de 15 ani.

 

 

Biserica s-a sfințit în ziua de 2 octombrie 1983 de către Prea Sfințitul Episcop vicar Roman Ialomițeanul, delegatul , cu un sobor de preoți, protoiereu fiind prea cucernicul părinte Sibianu Enache. Biserica a acceptat pictura părintelui Arsenie Boca…

 

Pe lângă scenele tipice oricărui program iconografic, părintele a adăugat pe pereții interiori ai acestuia o mulțime de scene inedite, vizand viata si pacatele zilnice ale oamenilor. Un parinte spunea, odata: „Mica biserica de la Draganescu are zugravite, pe zidurile ei, predicile fierbinti pe care miile de oameni le ascultau la Manastirea de la Sambata de Sus. Este o pictura noua, ca si predica de atunci.”

 

 

Merită amintită una dintre multele reprezentări originale din această biserică. În partea de răsărit a Sântului Altar, părintele a așezat , iconar și el, o scenă care nu este tipică acestui loc, în nici un registru iconografic. Mulți privitori au văzut în acest detaliu o profeție a morții sale, deoarece, atât Sfântul Ștefan, câtșsi Părintele Arsenie Boca, au murit în aceeași zi, 28 noiembrie.

Picturile Părintelui Asenie Boca sunt revendicate operei de artă ca valorilor terțiare din Trilogia lui Blaga, dacă avem în vedere și aspecte privind proporția, armoniile, expresivitatea plastică și metaforică . Sa remarcăm în Pictura Părintelui Arsenie Boca din Biserica Sf. Nicolae de la Drăgănescu coloritului în tente vii, optimiste, asemenea majorității picturilor din sudul Transilvaniei ‒ o stilistică nouă, care împrospătează discret tradițiile picturale din Muntenia, fără să vină în contrast cu ele.

Lumina sacră, purificatoare, se concentrează de regulă în aură (ființa energetică, în religiile orientale), iar în scenele laice se disipează în lumină de fond, teluric-diurnă, cu totul altfel stau lucrurile în scena Învierii Domnului și în icoana Maicii Sale zugrăvită pe cupola absidei. Icoana Invierii, ca de altfel și cea a Înălțării la ceruri evidențiază natura divină a Mântuitorului, cea care transcende trupului, soluțiile picturale, singurele de altfel, fiind cea a luminii (inclusiv cu efecte în proporții și volume) și cea a reprezentării grafice; trupul, cât să-și sugereze materialitatea, este mai mult contur învăluit într-o lumină orbitoare (reîntrupare din lumină, lumină din lumină), despre care se vorbea și în scrierile Vechiului Testament, când Dumnezeu-Tatăl se arată într-o astfel de lumină mai întâi lui Moise.

Învierea

Îl cităm din nou pe Iulian Chivu : „Peste timp, iată, stilul pictural al Părintelui Asenie Boca, familiar făgărășenilor, de la Sâmbăta de Sus, și apoi tuturor ardelenilor, de la Prislop, se exprimă și dincoace de Carpați, la București și la Drăgănescu, în chip discret, cu accente înnoite în proporții și luminoziate, ca mai apoi să se prelungească, laolaltă cu mai vechile distincții ale stilului transilvan, în lucrările contemporanului Virgil Pavel și ale soției sale, Livia, în Țara Făgărașului, în Alba, în zona Brașovului, a Sibiului și a Hunedoarei (edificatoare este pictura Bisericii Sf. Petru și Pavel din Șoimuș). Astfel, prin aleasa lucrare a harului său artistic adăugată dumnezeiescului său har duhovnicesc, Părintele Arsenie Boca si-a așezat definitiv icoana pe altarul conștiinței neamului întru neuitare, cu mult înainte ca Biserica să-l canonizeze printre sfinții săi.”

 

Și sigur prin pictura sa parintele Arsenie Boca rămâne într-adevar în conștiința națională !

 

Destin postum

 

Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentației necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Recunoașterea meritelor sale duhovnicesti aparțin Bisericii Ortodoxe Române.

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci